În octombrie 2023, premierul Marcel Ciolacu a mers la cumpărături pentru a le demonstra românilor că produsele alimentare sunt ieftine, doar că trebuie să știi ce să cumperi. Astfel, pe pagina sa de Facebook el a postat un videoclip în care prezenta bonul de la magazin în valoare de 93 de lei. Acum este cu 12% mai scump.
Atunci, Marcel Ciolacu a cumpărat 350 de grame de salam, două doze de bere, 200 de grame de ceapă galbenă, aproape un kilogram de mere, puțin peste un kilogram de cartofi albi, castraveți, o salată verde, 10 ouă, 140 g de iaurt, 300 g de telemea de oaie, 500 g de pâine, un litru de ulei, o conservă de 200 g pateu și un kilogram de zahăr.
„Am fost la cumpărături și am luat ce aveam nevoie: salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere, pateu Ardealul, salam Săsesc, ulei și zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie și o bere Ursus produsă la Buzăul natal. Total 93.50 de lei.
E drept, am uitat să iau roșii, dar tot mă încadram în 100 de lei! Voi ce #cumpărațiromânește cu 100 de lei?”, posta atunci, pe pagina sa de Facebook, premierul.
Acum, jurnaliștii de la Turnul Sfatului, au refăcut cumpărăturile premierului și au constatat că prețurile sunt mai mari cu peste 11%. Și vorbim de doar patru luni.
Aceleași cumpărături au fost făcute, la magazine similare din Spania, Italia și Marea Britanie. Stupoare însă. Prețurile sunt aproape similare, cu amendamentul că salariile de acolo sunt net superioare celor încasate de români.
În prezent, în România, tot într-un magazin Kaufland, în care a fost și Ciolacu, cumpărăturile au costat 105,69 de lei, în Spania, coșul a fost de 127,7 lei, În Spania 137,35 de lei, iar în Marea Britanie, într-un magazin ASDA din Liverpool, totul a costat 126,52 lei.
Dacă acum, în România, după majorarea din decembrie, salariul mediu net anual în România a ajuns la 5.079 de lei, salariu mediu net al unui italian este de 1.524 de euro (7.583 lei). În Spania, acesta este de 1.486 de euro (7.389 lei), iar în Marea Britanie este 2.334 de lire (12.081 lei).
Ulei floarea soarelui – 1 l – 8,19 lei / 7,65 lei
Pate pasăre – 1 buc – 6,69 lei / 6,69 lei
Mezel pord (ard) – 100 g – 3,69 lei / 5,79 lei
Zahăr Mărgărit – 1 buc. – 5,49 lei / 5,25 lei
Salam Săsesc – 350 g (nu era gramaj) – 13,99 lei / 13,49 lei
Ursus bere – 2 doze – 7,98 lei / 8,10 lei
Ceapă galbenă – 0,22 kg (0,8 kg) – 0,45 lei / 1,75 lei
Mere golden – 0,8 kg (1,13kg) – 2,51 lei / 2,79 lei
Cartofi albi – 1,13 kg (0,5) – 3,27 lei / 3,94 lei
Castraveți corn – 0,5 kg (deloc) – 2,39 lei / 2,39 lei aceeași sumă ca la Ciolacu
Salată verde – 1 buc. – 3,49 lei /
Ouă – 10 bucăți – 8,99 lei / 10,79 lei
Iaurt – 2 buc. – 4,4 lei / 5,18 lei
Telemea oaie – 300 gr. – 14,79 lei / 18,63 lei
Pâine – 500 gr. – 4,99 lei / 7,49 lei
Total: 93,3 lei / 105,69 lei
Se poate lesne observa că creșterea a fost de 11,7% în februarie, față de octombrie anul trecut.
Probabil, fiind acum in Italia, premierul Ciolacu își va face cumpărăturile la Roma, unde prețurile sunt aproape identice ca în țara pe care o guvernează.