Dacă te numeri printre persoanele care își doresc să evite îngrășarea pe timpul sezonului rece, mai ales după sărbători, atunci ai ajuns fix unde trebuie! Îți oferim cele mai bune sfaturi pe care, dacă le pui în aplicare, cu siguranță nu te vei lupta cu kilogramele în plus la primăvară!
În general, după perioada sărbătorilor, multe persoane încep să se îngrijoreze pentru kilogramele în plus acumulate atât de sărbători, cât și după. Cu atât mai mult, numeroase studii arată că, în sezonul rece, pentru mulți oameni există tendința de a consuma mai multe calorii și de a face mai puțină mișcare, doi factori care favorizează creșterea în greutate.
Cu toate acestea, dacă ești un om ambițios, care poate să se autodisciplineze, în primăvară vei arăta cel puțin (dacă nu mai bine) precum astăzi!
Activitate fizică regulată
Deși multe persoane preferă să stea în casă în timpul sezonului rece, asta nu înseamnă că nu pot face mișcare. În fiecare zi, îți recomandăm să faci exerciții ușoare de stretching sau chiar un workout (găsești o gamă variată pe YouTube) timp de 30 de minute.
Ai grijă la alimentația de sezon
În sezonul iernii multe persoane sunt tentate să apeleze la alimente mai calorice, grele sau bogate în carbohidrați datorită dorinței de confort termin și satietate. În plus, inclusiv după mesele de sărbători, mulți continuă cu un regim bogat în grăsimi care, pe termen lung, poate produce îngrășare.
Din acest motiv, vă sfătuim să apelați la alimente bogate în nutrienți, precum legume de sezon, fructe, proteină slabă sau cereale integrale.
Nu sări peste micul dejun
Ignorarea micului dejun poate duce la un apetit exagerat la prânz și gustări nesănătoase mai târziu. Cercetările arată că un mic dejun sănătos poate susține metabolismul și controlul greutății.
Dormi suficient!
Este dovedit științific că lipsa somnului poate crește apetitul și poftele alimentare, în special pentru dulciuri, deoarece hormonii care controlează foamea sunt dereglați. Recomandarea este să dormi 7-9 ore pe noapte, cu un orar regulat de culcare și trezire.