Ce simbolizează fiecare zi din Săptămâna Mare. Creștinii încep rugăciunile

În tradiția Bisericii Ortodoxe române, Săptămâna Mare a fost, încă din Evul Mediu, un prilej de reînnoire a credinței și de reafirmare a valorilor creștine, un obicei ce încă mai pulsează în inimile credincioșilor de astăzi.

Ce simbolizează fiecare zi din Săptămâna Mare

De-a lungul istoriei, Săptămâna Mare a contribuit la definirea identității naționale și spirituale, influențând, printre altele, și deciziile legate de organizarea actelor liturgice și a obiceiurilor de post și rugăciune.

Simbolurile Săptămânii Mari sunt o comoară de semnificații – fiecare zi are încărcătura ei simbolică, iar detaliile care însoțesc această perioadă sunt ca niște chei spre înțelegerea mai profundă a patimilor și învierii lui Hristos. Hai să le trecem în revistă, pe zile, cu tot cu simboluri și tradiții:

Săptămâna Mare, cunoscută și ca Săptămâna Patimilor, este cea mai solemnă și mai adânc încărcată perioadă din calendarul ortodox. Fiecare zi poartă un sens aparte, iar simbolurile care o însoțesc nu sunt simple obiceiuri moștenite, ci adevărate semne vii ale credinței, suferinței și speranței.

Duminica Floriilor

Totul începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Hristos intră în Ierusalim, întâmpinat de oameni cu ramuri de finic. În tradiția românească, finicul e înlocuit cu salcia – un arbore smerit, dar plin de viață, care se pleacă ușor sub greutăți.

Salcia sfințită la biserică este purtată acasă și așezată la icoane ori la grindă, pentru a aduce binecuvântare, sănătate și apărare de rele. E un semn că lumina Învierii se apropie, dar și o prevestire a suferinței ce va urma.

Lunea Mare

Lunea Mare marchează începutul curățeniei – nu doar a casei, ci și a sufletului. Este ziua în care se pomenește dreptul Iosif, cel vândut de frații săi, imagine prefiguratoare a trădării ce îl va răni pe Hristos. Gospodinele spală rufe, bat covoare și încep pregătirile pascale.

Curățenia devine, aici, un act ritualic: casa trebuie să fie curată precum inima care se pregătește să primească taina Învierii.

Marțea Mare

În Marțea Mare, gândul se îndreaptă spre parabola celor zece fecioare, dintre care doar cele înțelepte au avut candelele pregătite pentru a-l întâmpina pe mirele ceresc.

Este o zi care ne vorbește despre priveghere, despre trezire, despre datoria de a fi mereu pregătiți pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Lumânarea devine simbolul principal – semn al credinței aprinse, al speranței care nu doarme.

Miercurea Mare

Miercurea Mare aduce o umbră de întuneric: este ziua trădării. Iuda îl vinde pe Hristos pentru 30 de arginți, iar simbolul argintului devine de atunci nu doar imaginea trădării, ci și a orbirii sufletești în fața banului.

Se spune că, de acum, nu se mai lucrează în casă, ci doar se coace, se frământă aluatul și se împarte pacea cu vecinii. E o zi a deciziilor grele, în care omul e pus în fața propriei conștiințe.

Joia Mare, ziua Tainelor

Joia Mare este ziua Tainelor. Iisus spală picioarele ucenicilor și instituie Sfânta Împărtășanie la Cina cea de Taină. Spălarea picioarelor, un gest de smerenie, ne arată cum adevărata putere vine din iubire și slujire.

Potirul devine simbolul legământului nou, iar pâinea și vinul capătă sensuri cerești. În această zi, gospodinele vopsesc ouăle – în roșu, culoarea sângelui Mântuitorului –, iar în case se coc pasca și cozonacii, bucurii ale sărbătorii ce va să vină. La biserică se citesc cele 12 Evanghelii, iar lumânările aprinse în mâinile credincioșilor simbolizează lumina credinței care înfruntă întunericul lumii.

Vinerea Mare, a răstignirii

Vinerea Mare e ziua răstignirii, zi de doliu și tăcere. Crucea devine centrul tuturor simbolurilor – crucea durerii, dar și a biruinței. Nu se mănâncă nimic, în semn de post negru, iar credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf, simbol al mormântului lui Hristos. Prin acest gest, omul retrăiește moartea și așteaptă învierea. Se spune că nici iarba nu crește în această zi, că până și păsările tac – totul intră în suferință și așteptare.

Sâmbăta Mare, ziua tăcerii

Sâmbăta Mare e ziua tăcerii, când trupul Domnului zace în mormânt, dar sufletul Său lucrează tainic, coborând în adâncurile iadului ca să mântuiască pe cei drepți.

Femeile pregătesc hainele curate pentru slujba de Înviere și așază în coșul pascal ouă roșii, pască, vin și cozonac – toate urmând a fi sfințite. Este un timp al așteptării, dar și al speranței care pâlpâie, ca o flacără mică, înainte de izbucnirea luminii.