Fiecare creștin trebuie să știe ce sunt deniile și care este semnificația lor. În mod normal, aceste slujbe s-ar ține dimineața, însă sunt mutate seara pentru a putea participa câți mai mulți credincioși.
Deniile sunt foarte populare și merită să cunoaștem mai multe detalii despre ele. Deniile au scopul de a face lumină peste întuneric, în special că sunt făcute seara.
„Denia, ca slujbă de dimineață săvârșită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăință și postire, de la întunericul păcatului la lumina viețuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos”, spune Patriarhul Daniel, conform Libertatea.
Deniile sunt, de fapt, Utrenii, adică slujbe de dimineață. Utrenia este una dintre cele mai vechi slujbe ortodoxe. Cuvântul „denie” vine din slavonă „vdenie”, care înseamnă „priveghere” sau „veghe de noapte”. Cuvântul „utrenie” vin din slavonă „utrom”, care înseamnă „dimineață” sau de la cuvântul grecesc „orthros”, care înseamnă „zorii zilei”.
Deniile Săptămânii a cincea
Nu face parte din deniile Săptămânii Mari, ci se săvârșește în săptămână a cincea din Postul Paștelui, miercuri seară. Cuprinde Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul și prezentarea vieții Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. În timpul Deniei de vineri seara din aceeași săptămână se citește Acatistul Bunei Vestiri. Se amintesc multe minuni ale Maicii Domnului.
Deniile din Săptămâna Patimilor
Denia din Lunea Mare, oficiată Duminică seara, se amintește de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul roditor. În timpul acestei Denii se face pomenirea smochinului neroditor, unde Hristos și-a dorit să se usuce pentru a nu avea rod.
La Denia din Marțea Mare este prezentată Pilda celor zece fecioare. Cinci fecioare „înțelepte” și cinci fecioare „neînțelepte” se pregătesc pentru nuntă. În timp ce îl așteptau pe mire, ele adorm. La miezul nopții, se anunță vinerea mirelui, adică a Mântuitorului, și ele se trezesc.
Untdelemnul din candelele fecioarelor „neînțelepte” este pe terminate, așa că ele cer ajutorul celor „înțelepte” pentru a le împrumuta untdelemn de la candelele lor. Acestea refuză să împartă punând motivul că se vor stinge candelele lor dacă vor da. Candela fără ulei arată realizarea de sine fără să pese de cei din jur. În schimb, candela cu ulei arată evlavia însoțită de milostenie.
La denia din Miercurea Mare se amintește de femeia păcătoasă care L-a uns cu mir pe Domnul. Se face pomenirea femeii care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului. Un simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos.
În Sinaxarul Joii Mari sunt amintite sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea (trădarea) Domnului. Se citesc cele 12 Evanghelii și se scoate solemna Sfintei Cruci în naosul bisericii.
În Denia din Vinerea Mare se face pomenirea Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos. Sunt amintite patimile, batjocurile, palmele, lovirile peste față, haina de porfiră, trestia, oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea. Se scoate epitaful din Sfântul Altar în dimineața acestei zile și se așază pe masă în mijlocul bisericii. Seara are loc Prohodul Domnului.
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuit îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți. Sâmbătă seara are loc Slujba Învierii Domnului.