SHOWBIZ

Ce zice renumitul arhitect și designer de interior Victor Grosu despre locuința lui Selly | VIDEO

Ce zice renumitul arhitect și designer de interior Victor Grosu despre locuința lui Selly | VIDEO

Victor Grosu, architect şi designer de interior renumit, a început, pe canalul său de YouTube, o serie de materiale video în care vorbește despre casele vedetelor.

Prima casă de vedetă pe care Victor Grosu a analizat-o a fost apartamentul în care s-a mutat, recent, Selly, unul dintre cei mai puternici influenceri din onlineul românesc.

Victor Grosu precizează clar faptul că nu face acest lucru din dorința de a corecta alegerile vedetelor, ci pur și simplu pentru a analiza locuințele și a explica oamenilor cum stă treaba în privința designului interior.

”În ultima perioadă, tot mai multe persoane publice din România își arată casele pe YouTube. Pentru că interioarele sunt teritoriul meu și pentru că aceste locuințe influențează publicul și formează gusturile în design interior, încep astăzi o serie în care reacționez la aceste case. Încep cu apartamentul lui Selly, unul dintre cei mai de succes vloggeri din România, care s-a mutat în septembrie cu chirie, într-un apartament care costă 3.000 euro/ lună”, a precizat, de la început, Victor Grosu.

Acesta a comentat în cadrul materialului video despre cum arată livingul lui Selly și ce ar putea îmbunătăți la el, ce îl deranjează la bucătăria vedetei, ce e incorect la zona de intrare, cum ar putea îmbunătăți zona de terasă, ce îi place în cea ce privește designul interior al casei, dar și ce e ciudat în baie și dormitor.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Cine este Victor Grosu

Designerul de interior Victor Grosu, fondatorul şi directorul de design & arhitectură al firmelor Grosu Art Studio şi Hype Project, a mai fost director de marketing la Deltastudio şi CEO al companiei Art Petrol.

Printre lucrările sale se numără: Restaurant în kilometrul  «0» al Londrei, Casino în Elveţia(Geneva) şi Franţa, restaurante, hoteluri şi vile de lux în Moscova, vile de lux în Monaco, Thailanda.

În ultimii ani a primit premii pentru cele mai bune restaurante din România, este singurul architect român care deţine premiul pentru cel mai bun restaurant din Europa, acordat în 2018 de către European Property Awards, pentru designul restaurantului “DANCING LOBSTER” din Bucureşti.

El a mai primit şi Premiul DAS Chişinău pentru cel mai bun restaurant “DECADANCE”, Bucureşti şi BIG See Awards  pentru restaurantul CROSTA, Chişinău.

„Arhitectura şi designul interior pot creşte valoarea unei proprietăţi cu până la 40%”, preciza, în 2020, Victor Grosu, într-un interviu.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele