BUSINESS

Cel mai bogat om din Rusia și prieten cu Putin a scăpat de sancțiuni. A donat 250 de opere de artă pentru Pompidou și a fost distins cu Legiunea de Onoare Franceză

Cel mai bogat om din Rusia și prieten cu Putin a scăpat de sancțiuni. A donat 250 de opere de artă pentru Pompidou și a fost distins cu Legiunea de Onoare Franceză
sursa foto: Financial Intelligence

Vladimir Potanin, un apropiat al lui Vladimir Putin, cel mai bogat om din Rusia, nu se află pe lista oligarhilor ruşi sancţionaţi de Occident. A fost unul dintre oligarhii care l-au ajutat pe Boris Elţin să fie reales preşedinte în 1996 și, la schimb, a devenit prim-viceprim-ministru din august 1996 până în martie 1997. Relaţia sa cu Putin se întinde pe cel puţin două decenii. Potanin s-a întâlnit de mai multe ori cu Dmitri Medvedev, care a fost preşedintele Rusiei din 2008 până în 2012 şi apoi l-a susţinut pe Putin în campania sa de realegere. A ocupat funcţia de prim-ministru în perioada 2012-2020.

  • Potanin, în vârstă de 61 de ani, este acţionarul majoritar şi CEO-ul Nornickel, cel mai mare producător mondial de nichel rafinat.
  • Deţine 34,6% din Nornickel, potrivit Reuters. Nornickel este responsabil pentru aproape 22% din producţia mondială de nichel de calitate superioară şi pentru aproximativ 40% din paladiu.
  • A fondat Interros, un conglomerat cu participaţii în industrii -minerit, energie şi imobiliare.
  • Potanin controlează compania farmaceutică rusă Petrovax, care a dezvoltat un medicament numit Polyoxidonium în 2020, potrivit Bloomberg.
  • Miliardarul are şi un portofoliu considerabil de imobiliare. Deţine spaţii de birouri, mai multe hoteluri în Moscova, terenuri în centrul Rusiei şi un club în apropierea Moscovei.

Potanin este cel mai bogat om din Rusia și prieten cu Putin. A fondat cea mai mare bancă privată 

Potanin, fiul unui diplomat şi al unui medic, s-a născut la Moscova în 1961. A studiat relaţiile internaţionale şi a lucrat opt ani la Ministerul sovietic al Comerţului Exterior.

Când avea 30 de ani, Potanin l-a cunoscut pe Mihail Prokhorov, care avea să devină viitorul său partener de afaceri. Împreună au fondat Compania Internaţională pentru Finanţe şi Investiţii. A urmat Onexim Bank, care a devenit în scurt timp cea mai mare bancă privată din Rusia la acea vreme.

Potanin a devenit preşedinte al băncii în 1992, la vârsta de 32 de ani.

În perioada în care a lucra la Ministerul Comerţului Exterior, Potanin a condus programul „împrumuturi pentru acţiuni” care avea să devină sursa bogăţiei multor oligarhi.   Întreprinzătorii bogaţi şi băncile au împrumutat bani guvernului rus în anii 1990 în schimbul acţiunilor în companiile de resurse naturale ale ţării. Adesea, guvernul nu a putut rambursa aceste împrumuturi, lăsând multe dintre companiile de resurse naturale în mâinile unor indivizi bogaţi.  Prin acest program, Potanin a achiziţionat Nornickel, ceea ce l-a făcut cel mai bogat om din Rusia la acea vreme.

Programul de împrumuturi pentru acţiuni a creat mulţi dintre cei mai bogaţi oligarhi ruşi de astăzi, inclusiv Roman Abramovici.

A schiat cu Putin în Austria, apoi a construit o stațiune de schi la Soci

Încă din anii 2000, a fost fotografiat la diferite evenimente cu Putin. S-a întâlnit de mai multe ori cu Dmitri Medvedev, care a fost preşedintele Rusiei din 2008 până în 2012 şi apoi l-a susţinut pe Putin în campania sa de realegere. A ocupat funcţia de prim-ministru în perioada 2012-2020.

Potanin a contribuit la finanţarea Jocurilor Olimpice din 2014 de la Soci, investind 2,5 miliarde de dolari într-o staţiune de schi şi alte facilităţi, conform Forbes.

A construit o staţiune de schi în Soci cu aproape 50 de mile de trasee, un centru de schi freestyle, un parc de snowboard, unul dintre cele două Sate Olimpice şi Universitatea Olimpică Rusă, a raportat Forbes. Potanin a spus că nu a obţinut prea mult profit din investiţia sa în staţiunea de schi, potrivit BBC.

„Am schiat cu preşedintele Putin în Austria şi s-a vorbit că ar fi bine să avem astfel de staţiuni în Rusia”, a spus el pentru BBC în februarie 2013. „Este mai degrabă o chestiune de moştenire”, a adăugat el

10 milioane de dolari pentru nunta fiicei lui, pe Riviera Franceză

Potanin a fost căsătorit cu Natalia Potanina timp de 30 de ani. Au divorţat în 2014 pe fondul unei dispute publice cu privire la distribuirea averii miliardarului. Potanina a declarat pentru Business Insider într-un interviu din 2014 că voia jumătate din averea de 15 miliarde de dolari a lui Potanin la momentul divorţului. Potanin are trei copii din prima căsătorie: Anastasia, Ivan şi Vasili.

S-a căsătorit apoi cu Ekaterina, în 2014.

Pentru nunta fiicei sale, Anastasia,  Potanin a cheltuit 10 milioane de dolari la un hotel de lux de pe Riviera Franceză. Miliardarul a aranjat transferuri cu avioane private şi a plătit pentru ca oaspeţii să se cazeze la hotelul de cinci stele du Cap-Eden-Roc din Antibes.

Filantropul Potanin

Potanin a anunțat că va dona cea mai mare parte a averii către organizaţii de caritate în loc să o dea celor trei copii ai săi.  „Averea mea nu va fi lăsată moştenire. Capitalul meu ar trebui să lucreze pentru binele societăţii şi să continue să lucreze pentru aceste scopuri sociale”, a declarat Potanin pentru Financial Times în februarie 2010.

În 1999, miliardarul a creat Fundaţia Vladimir Potanin. Organizaţia nonprofit urmăreşte să implementeze „proiecte educaţionale şi culturale pe termen lung în Rusia”, potrivit biografiei miliardarului de pe site-ul lui Nornickel.

În 2016, a donat Centrului Pompidou din Paris 250 de lucrări de artă rusă și a fost distins cu Legiunea de Onoare Franceză în anul următor.

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele