BUSINESS

Cel mai mare producător de pâine din România a fost vândut. Compania a fost cumpărată de un gigant din Mexic

Cel mai mare producător de pâine din România a fost vândut. Compania a fost cumpărată de un gigant din Mexic
Cea mai bună pâine

Cel mai mare producător de pâine din România a fost vândut. Este vorba despre Vel Pitar, care a fost cumpărat de grupul mexican Bimbo, un gigant al acestei industrii, au transmis surse apropiate tranzacției.

Prețul vânzării se ridică la aproape 200 milioane euro. Potrivit surselor Profit.ro, tranzacția este finalizată și urmează a fi anunțată săptămâna viitoare pe bursa mexicană, unde este listat grupul Bimbo.

Cel mai mare producător de pâine din România a fost vândut. Era deținuta de americani, dar condusă de o echipă românească

Vel Vitar este parte a grupului New Century Holdings (NCH), ale cărui afaceri sunt coordonate la nivel local de Andrei Siminel. Reprezentanții NCH au confirmat tranzacția.

„Acțiunile societății Vel Pitar SA au fost vândute către grupo Bimbo. Vel Pitar este o companie deținută de investitori americani (NCH Capital), dar construită și condusă de o echipă exclusiv românească, pe un parcurs de peste 24 de ani. Este cel mai mare producător de pâine și produse de panificație din România, dar mai mult decât a fi un producător de „pâine”, Vel Pitar este o companie inovatoare.

Pentru echipa NCH România, această tranzacție reprezintă al 27-lea exit de mare succes din companiile deținute, la care se adaugă 873 de tranzacții de exit mai mici, dar de peste 50.000 euro fiecare, situând echipa NCH România în top 1% mondial ca IRR pe termen lung.

Grupul de manageri români lucrează în continuare la atragerea de noi resurse prin European Investment Fund, NCH și alți investitori.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele