WORLD

Cel mai vechi glob pământesc a fost vândut la licitație

Cel mai vechi glob pământesc a fost vândut la licitație

Cel mai vechi glob pământesc a fost vândut la licitație pentru 136.000 de euro. Globul, care datează din secolul XVI, fusese cumpărat dintr-o piață de antichități din Țara Galilor pentru doar 176 de euro.

Acesta este considerat cel mai vechi glob pământesc, scrie Digi24.ro, și este un artefact atât de rar încât nici muzeele nu îi cunosc cu adevărat valoarea.

Artefactul de mare preț este gravat cu monștri marini și corăbii și îl înfățișează pe Triton, zeul mărilor din Grecia antică, iar Australia nu este reprezentată pe glob pentru că, la acea vreme, europenii nici nu știau că există.

Pe globul realizat din lemn și hârtie, America de Nord este marcată cu sintagma latină ‘Devicta ann 1530’ („Cucerită în 1530”).

Globul, vechi de 470 de ani și considerat cel mai vechi exemplar de acest gen pus la licitație vreodată, a aprins o bătălie încinsă între cinci ofertanți, potrivit casei de licitații Hansons Auctioneers.

Prețul de evaluare al globului a fost de 30.000 de lire sterline (35.000 de euro).

Obiectul istoric a fost de mare interes pentru cei care au participat la licitație, iar prețul final a depășit cu mult evaluarea inițială.

Femeia care a pus la licitație globul a privit evenimentul live de acasă, din Țara Galilor, și a rămas uimită de cât de râvnit este obiectul.

„Credeam că am exagerat când am plătit 150 de lire în timpul pandemiei. Nu aveam nicio idee cât de important și de valoros este. Am privit licitația cu prietena mea, cu soțul, la un pahar de vin. Prietena mea a început să plângă, eu eram în șoc și soțul meu a fost complet uluit. Nu mai are rost să zic cât sunt de încântată.”

Șeful casei de licitație care a vândut globul pământesc s-a arătat, și el, foarte bucuros pentru toți cei care au avut de câștigat în urma licitației.

„Este un rezultat excepțional. Pentru mine, globul este neprețuit. Este atât de vechi și de fragil, pentru câte secole a supraviețuit.”

 

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele