NEWS

Cel târziu vineri, 31 ianuarie, Guvernul va aproba proiectul bugetului de stat pe 2025

Cel târziu vineri 31 ianuarie Guvernul va aproba proiectul bugetului de stat pe 2025
Bani la buget Foto: Colaj

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunţat marți că cel târziu vineri Guvernul va aproba proiectul bugetului de stat pe 2025, iar ulterior să meargă în Parlament.

Cel târziu vineri, 31 ianuarie, Guvernul va aproba proiectul bugetului de stat pe 2025

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat când ar putea fi aprobat proiectul bugetului de stat pe 2025 în Executiv.

”Cred că acest lucru s-ar putea întâmpla chiar săptămâna aceasta”, a răspuns Mihai Constantin.

El a amintit că premierul Ciolacu a anunţat în această şedinţă de Guvern de astăzi că nu se va încheia săptămâna fără încă o şedinţă a Executivului, tocmai pentru a aproba proiectul legii bugetului.

”Asta înseamnă că cel târziu vineri s-ar putea să avem proiectul care să treacă de Guvern şi să meargă apoi în Parlament”, a arătat Constantin, potrivit news.ro.

Discuții în coaliția de guvernare

Coaliţia de guvernare s-a reunit luni pentru a discuta, printre altele, despre bugetul de stat pe 2025, care urmează să fie adoptat de Executiv şi transmis Parlamentului, la începutul sesiunii parlamentare din luna februarie.

Liderii PSD, PNL și UDMR trebuie să găsească rapid soluții prin care deficitul bugetar să fie redus, asta în contextul în care economiștii atrag atenția că țara noastra ar putea fi retrogradată la categoria nerecomandată investitorilor. Se discută despre măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea situației bugetare a României.

Mai ales că agenția de evaluare financiară S&P a retrogradat perspectiva de rating a țării de la „stabil” la „negativ”. Pe masa negocierilor se află propuneri de reformă a aparatului de stat, ce includ concedieri și comasarea unor instituții. Săptămâna trecută s-a făcut deja un pas în această direcție, desființarea a 178 de posturi la Senat. Liderii sunt presați să găsească soluții rapide și eficiente pentru a reduce cheltuielile excesive și a crește încasările la bugetul de stat.

Un alt punct tensionat al discuțiilor îl reprezintă pensiile. În condițiile în care nu sunt bani pentru indexarea cu rata inflației, se vorbește de un ajutor unic de 2.000 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei.

Ciolacu promite un buget de 7% din PIB pentru investiții

Partidele din coaliţie urmează să discute despre structura bugetului pe 2025, măsurile de reorganizare şi restructurare din structurile statului, dar şi efectul ordonanţei trenuleţ, în urma protestelor care au avut loc în ultima perioadă în faţa sediului Executivului. Bugetul de stat pe 2025 urmează să fie finalizat şi transmis Parlamentului, la începutul lunii februarie, când începe sesiunea parlamentară.

Premierul Marcel Ciolacu a discutat, în urmă cu o săptămână, cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, despre limitele pentru construirea bugetului de stat pentru 2025. El dădea asigurări că România se va încadra în deficitul de 7% şi că tot un 7% o să fie alocat pentru investiţii.

TVA nu va crește

„Fără creșteri de TVA în 2025″ – este promisiunea noului ministru al Finanțelor, Tanczos Barna, care a declarat că așa va fi construit bugetul pentru anul acesta.

Va trebui totuși să reducem deficitul bugetar uriaș față de 2024 cu aproape două procente, prin măsurile de reducere a cheltuielilor statului, dar și prin cele care afectează mediul privat, adoptate după Crăciun.

Pe de altă parte, ministrul promite că nu vor fi tăiate investițiile în drumuri, educație, școli și alte domenii importante, care sunt motor pentru creșterea economică prognozată de 2,5%.

Mai multe proteste au fost organizate în fața Guvernului față de prevederile ordonanței trenuleț. Polițiștii, militarii în reverză, agricultorii etc. sunt nemulțumiți de tăierea sporurilor.

Totuși, nu se pune problema abrogării „ordonanței trenuleț”, ci ea trebuie „interpretată”, aceasta este concluzia întâlnirilor dintre reprezentanții Guvernului și sindicatele de vineri, de la Palatul Victoria.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele