Cercetătorii italieni susțin că au găsit soluția pentru stoparea infectării cu SARS-CoV-2. Noua tehnică, pe care au patentat-o recent, închide poarta de intrare a virusului în celule.
Ar fi o soluție de a încetini răspândirea virusului în organism și ar preveni forme grave ale bolii. Oamenii de știință lucrează la perfecționarea acestei tehnici pentru a putea obține un medicament pe lângă vaccinuri și anticorpii mono-clonali.
Ei estimează că medicamentul ar fi gata în aproximativ 2 ani.
Cercetătorii Paolo Ciana, Vicenzo Lionetti și Angelo Reggiani propun atenția să fie mutată de la caracteristicile virusului și ale proteinei Spike la calea prin care virusul ajunge în celule, și anume receptorul Ace2, pentru ca variantele noi care pot apărea să fie stopate.
„În mai puțin de un an, prin impulsul emoțional pe care pandemia l-a generat și în noi cercetătorii, printre milioanele de miliarde de posibili candidați am identificat doi aptameri, adică două filamente de ADN, capabile să blocheze infecția: adevărate „măști” pentru celulele atacate de virus. Pentru a le face să devină un medicament, va trebui să facem aceste macromolecule să devină stabile, astfel încât să poată fi distribuite în țesuturile țintă și să demonstrăm siguranța tratamentului „, a declarat Paolo Ciana.
Angelo Reggiani a remarcat că „aptamerii ADN oferă diferite avantaje, spre deosebire de un medicament și au timpi de producție mai rapizi.”
„Noi credem că, dacă am reuși să stimulăm interesul pentru a ne ajuta în dezvoltarea acestei noi terapii, am putea ajunge la aprobarea unui nou aptamer anti-Covid-19 în termen de 24 de luni”, a spus cercetătorul italian.