WORLD

Protestele față de costul vieții se vor extinde în Germania. Și Franța reia sâmbătă manifestațiile

Protestele față de costul vieții se vor extinde în Germania. Și Franța reia sâmbătă manifestațiile
Proteste în Franța și Germania

Valul de proteste de stradă care cuprinde Europa este aşteptat să se extindă sâmbătă în Germania şi să reizbucnească în Franţa, poliţia fiind mobilizată pentru a împiedica eventualele jafuri şi revolte, relatează The Guardian.

Săptămâni întregi de manifestaţii studenţeşti, uneori violente, au zguduit Italia, Spania, Portugalia, Albania şi Franţa, unde activiştii au lansat din nou, cu ocazia Halloweenului, apeluri către populaţie să îşi exprime nemulţumirea faţă de costul vieţii şi de deficienţele serviciilor publice în întreaga ţară.

Manifestații în Berlin, Koln, Munchen, Frankfurt și Hamburg

În Germania, o alianţă informală de grupuri, intitulată „Gen Z regelt” („Generaţia Z rezolvă lucrurile”), şi-a îndemnat susţinătorii să iasă în stradă în peste 30 de oraşe, cerând creşterea cheltuielilor pentru şcoli, protecţia climei şi locuinţe şi opunându-se oricăror planuri de reintroducere a serviciului militar obligatoriu.

Alexander Throm, membru al grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea conservatoare aflată la guvernare, a scris în publicaţia economică Handelsblatt: „Scene precum cele din Franţa trebuie împiedicate cu orice preţ”.

Însă Felix Banaszak, copreşedintele Partidului Verzilor, aflat în opoziţie, a avertizat asupra încercărilor de a pune dinainte sub semnul suspiciunii protestele tinerilor.

„Retorica CDU, prin care se încearcă incriminarea preventivă a acestor proteste şi prezentarea lor ca fiind opera unor bande de indivizi violenţi, ar putea chiar să împingă oamenii spre radicalizare”, a declarat el pentru grupul media RND.

Şefa Poliţiei din Berlin, Barbara Slowik Meisel, a anunţat că va mobiliza încă 1.500 de poliţişti în capitală, deşi a precizat că are puţine motive să se teamă că persoane sau bunuri ar putea fi atacate.

„Nu avem nicio dovadă concretă că ar fi planificate acţiuni coordonate de jaf”, a declarat ea.

Aproximativ 10.000 de manifestanţi, în principal elevi, studenţi şi părinţii acestora, sunt aşteptaţi sâmbătă după-amiază la Poarta Brandenburg, iar o altă adunare, de mai mică amploare, este planificată pentru începutul serii în districtul Mitte.

Manifestaţii de amploare au fost convocate şi la Köln, München, Frankfurt şi Hamburg.

Echipa din spatele mişcării Gen Z regelt a folosit reţelele sociale şi site-ul său pentru a le cere participanţilor să dea dovadă de reţinere: „Protestul nostru este paşnic, fără excepţie. Violenţa contravine tuturor valorilor pe care le susţinem. Numai prin mijloace paşnice putem realiza ceva împreună”.

Până vineri, peste 160.000 de persoane se înscriseseră pe site, anunţând că intenţionează să participe la proteste.

Conferinţa Federală a Elevilor, o organizaţie de reprezentare a intereselor politice ale tinerilor, s-a distanţat de manifestaţiile de sâmbătă, afirmând că structura organizatorică „neclară” a iniţiativei face ca evenimentele să fie imprevizibile.

Organizaţia intenţionează să organizeze un protest separat la Berlin, la 20 noiembrie, la care vor participa profesori şi alte mişcări de tineret, axat pe scăderea accentuată a performanţelor şcolare din Germania.

Zeci de mii de polițiști și jandami mobilizați în Franța

În Franţa, ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a declarat că ziua de sâmbătă se anunţă una „cu risc foarte ridicat”, adăugând că 70.000 de poliţişti şi jandarmi, inclusiv unităţi de elită, vor fi mobilizaţi pentru a încerca să împiedice violenţele de la periferia noului val de proteste.

Nuñez a declarat joi seară că grupări radicale au lansat pe reţelele sociale apeluri la adunări violente de Halloween şi că cea mai mare ameninţare la adresa ordinii publice va apărea probabil după încheierea oficială a manifestaţiilor obişnuite împotriva costului vieţii.

„Observăm numeroase apeluri din partea mişcării sindicale, a extremei stângi radicalizate şi a anumitor membri radicalizaţi ai Mişcării vestelor galbene, care îndeamnă oamenii să participe la adunări pe străzile publice, începând cu ora 20.00, în numeroase oraşe din Franţa”, a declarat el.

Aceste apeluri sunt „însoţite de diverse mesaje destul de radicale”, a adăugat Nuñez, inclusiv unele care cer o „revoluţie”. El a afirmat că autorităţile nu vor „tolera niciun exces” şi a promis un răspuns „extrem de ferm” din partea forţelor de ordine.

Măsurile introduse weekendul trecut pentru protejarea magazinelor vor fi consolidate, a declarat Nuñez. Deşi manifestaţiile paşnice vor fi autorizate, cele mai multe nu vor fi permise „în centrele oraşelor, unde există riscul unor tulburări ale ordinii publice”.

Nu este clar ce se va întâmpla la Paris. Două marşuri separate, planificate de sindicate şi de mişcarea vestelor galbene prin centrul oraşului, au fost interzise. În schimb, poliţia a autorizat un singur marş în extremitatea de sud-est a capitalei. Ambele grupuri de organizatori contestă decizia de a le exclude din centru.

Ministerul de Interne a anunţat că 410.000 de persoane au participat la marşurile de sâmbăta trecută, când prezenţa masivă a forţelor de ordine a împiedicat în mare parte repetarea violenţelor şi jafurilor de amploare care au cuprins oraşele franceze în timpul primului val de proteste masive, din 17 octombrie.

Sindicatele şi mişcarea vestelor galbene, care protestează faţă de salariile mici, costul vieţii şi deteriorarea serviciilor publice, s-au alăturat elevilor şi studenţilor care cer condiţii mai bune de învăţare, fiind convocată o grevă la nivel naţional pentru 5 noiembrie.

Măsurile adoptate de guvern pentru a răspunde revendicărilor studenţilor – inclusiv înlocuirea unei platforme de admitere la universitate care funcţionează deficitar şi acordarea de împrumuturi autorităţilor locale pentru renovarea şcolilor – nu sunt suficiente, au declarat liderii studenţilor.

MAE atenţionează românii că sâmbătă vor fi proteste în mai multe oraşe din Franţa

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sâmbătă, 31 octombrie, sunt anunţate numeroase manifestaţii şi acţiuni de protest în mai multe oraşe de pe teritoriul francez. Mobilizările ar urma să includă manifestaţii în centrele urbane, precum şi posibile blocaje sau acţiuni punctuale în intersecţii rutiere, sensuri giratorii, staţii de alimentare cu carburanţi, noduri feroviare şi depozite petroliere.

Oficialii MAE transmit că, în acest context, sunt posibile perturbări ale transportului public în comun, traficului rutier, feroviar şi aerian, în special în marile aglomerări urbane şi în apropierea infrastructurilor vizate de apelurile la blocaj.

Potrivit MAE, cetăţenii români pot consulta aplicaţia SNCF Connect pentru informaţii despre traficul feroviar în timp real. Previziunile de trafic pentru diferite linii de tren (TGV, Ouigo, TER, Intercités, Transilien şi linii internaţionale) pot fi vizualizate pe site-ul SNCF.

„Pentru reţeaua RATP (transportul în comun în Paris şi regiunea pariziană), aplicaţia Bonjour RATP urmăreşte perturbările în timp real şi sugerează rute alternative. Informaţiile despre traficul RATP sunt disponibile şi pe site-ul oficial https://www.ratp.fr/infos-trafic. Pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor şi pentru a verifica informaţiile oferite de operatorii şi companiile pentru liniile aeriene la care au planificate călătoriile, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte site-ul aeroporturilor din localitatea de destinaţie/plecare din Franţa”, precizează sursa citată.

MAE mai informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, https://lyon.mae.ro, https://marsilia.mae.ro, https://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele