WORLD

Certificatul de vaccinare va fi valabil în UE doar 9 luni. Motivul din spatele modificării

Certificatul de vaccinare va fi valabil în UE doar 9 luni. Motivul din spatele modificării

Uniunea Europeană urmează să recomande acest termen de valabilitate al certificatului de vaccinare pentru călătoriile în interiorul spațiului comunitar, semn că va fi nevoie de rapeluri după această perioadă, informează Bloomberg. Totodată, UE propune să acorde prioritate călătorilor vaccinați.

Comisia Europeană va propune ca statele membre să continue să primească toți călătorii imunizați cu vaccinuri aprobate de UE, potrivit unui document consultat de Bloomberg. În plus, va cere țărilor Uniunii Europene să își redeschidă granițele începând cu 10 ianuarie pentru toți cei care au primit vaccinuri aprobate de Organizația Mondială a Sănătății.

Dar va apărea o modificare privind valabilitatea certificatul de vaccinare. Acesta va fi valabil doar 9 luni, nu un an, cât a fost anunțat inițial.

Cu toate astea, Franța a anunțat că, din 15 ianuarie, certificatul verde va fi valabil în țară doar pentru cei care au și a treia doză de vaccin anti-COVID

UE urmează să clarifice cum va fi prelungită valabilitatea certificatului, în cazul celor care își fac și a treia doză. În acest timp, Franța a anunțat deja că din 15 ianuarie, doar cei care au și a treia doză, dacă a trecut o anumită perioadă după a doua doză, vor avea un certificat verde valabil.

Vă recomandăm și: Programul Rabla pentru Electrocasnice. De astăzi vor fi generate vouchere. Ce produse pot fi achiziționate

Iar în timp ce fiecare țară anunță propriile măsuri, guvernele țării UE fac presiuni către Bruxelles, potrivit Bloomberg. Se dorește o uniformizare a regulilor în țările membre, astfel încât călătoriile în interiorul blocului comunitar să nu mai fie afectate. Asta în contextul în care statele UE au avut abordări diferite în ceea ce privește durata de valabilitate a vaccinurilor și modul de gestionare a dozei a treia de rapel.

Noi reguli pentru cei care vin din afara UE


Având în vedere că situația din Uniunea Europeană se înrăutățește, Comisia Europeană dorește să dispună noi reguli care vor viza accesul persoanelor din afara spațiului European.

Aceeași sursă precizeaază că în UE va fi permis doar accesul celor care prezintă certificatul verde, adică sunt vaccinați sau vindecați, indiferent de evoluția pandemiei în țara de origine.

Regulile revizuite ar permite, de asemenea, călătoria în UE a copiilor cu vârste între 6 și 17 ani care au făcut un test PCR negativ înainte de plecare, chiar dacă nu sunt vaccinați.

 Țările UE ar putea solicita teste suplimentare după sosire, carantină sau autoizolare. Propunerile vor ajunge la statele membre ale UE pentru aprobare.