Chef Foa revine la MasterChef, în juriul emisiunii. Pro TV a anunţat juraţii cooking show-ului care va reveni în grila postului anul viitor.
Potrivit protv.ro, cei trei juraţi sunt Chef Joseph Hadad, Chef Florin Scripcă (FOA) şi Chef Radu Dumitrescu.
Hadad a făcut parte din juriul ultimului sezon, care a avut loc în 2019. Chef Foa a fost unul dintre juraţi între 2014 şi 2017, alături de Chef Adrian Hădean şi Chef Patrizia Paglieri. Din noul juriul face parte şi Chef Radu Dumitrescu.
Pentru noul sezon MasterChef au început deja filmările.
Pro TV anunţă şi formatul emisiunii: cei înscrişi în competiţie trebuie să primească cel puţin doi de „DA” pentru a intra în bucătaria MasterChef.
Ajunşi acolo, ei trebuie să treacă prin anumite probe pentru a ajunge în fazele finale ale competiţiei.
Istoria MasterChef. Primul sezon al show-ului MasterChef a fost difuzat în anul 2012 cu Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu şi Chef Cătălin Scărlătescu. Emisiunea era prezentată de Răzvan Fodor şi produsă de Mona Segall, notează paginademedia.ro.
În vara lui 2013, postul a difuzat un MasterChef – cu vedete, câştigat de Elena Lasconi.
În 2014 a avut loc prima modificare în componenţa juriului. Cei trei chefi şi producătorul Mona Segall au plecat la Antena 1 şi au fost înlocuiţi de Chef Patrizia Paglieri, Chef Adrian Hădean şi Chef Florin Scripcă (Foa).
În penultimul sezon (difuzat în 2017) s-a schimbat din nou juriul. După ce au jurizat timp de două sezoane, cei trei au fost înlocuiţi cu Chef Samuel Le Torriellec, Răzvan Exarhu şi Liviu Popescu.
Show-ul culinar al Pro TV-ului nu s-a mai ţinut din toamna anului 2019. Ultimul sezon, cel din toamna lui 2019, a venit cu un format schimbat şi nici nu s-a mai difuzat de la 20:30, ci de la 22:30.
În 2019, MasterChef era difuzat de patru ori pe săptămână, de luni până joi. Sezonul s-a încheiat în noiembrie şi a fost câştigat de Alina Gologan.
De asemenea, acel sezon a avut şi un juriu schimbat total în comparaţie cu precedentele ediţii. Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru (fost concurent al emisiunii) şi Cosmin Tudoran, fost membru al trupei Cassa Loco, au fost cei trei juraţi.