NEWS

Cine e ”omul cu căciula albă” care negociază cu autoritățile revendicările fermierilor. Dănuț Andruș a fost concurent la iUmor

Cine e omul cu căciula albă care negociază cu autoritățile revendicările fermierilor. Dănuț Andruș a fost concurent la iUmor
Foto: INQUAM/ Octav Ganea

Cu siguranță că toată lumea l-a remarcat, în aceste zile, pe ”omul cu căciula albă” care negociază cu autoritățile revendicările fermierilor.

Dănuț Andruș este în pline demersuri pentru recunoașterea personalității juridice în instanțele de judecată a Partidului Alianței Fermierilor și Antreprenorilor Români.

”Omul cu căciula albă” care negociază cu autoritățile revendicările fermierilor. A candidat la primăria Păltiniș

De câteva zile fermierii și transportatorii din România protestează în stradă, însă spun că nu sunt susținuți de asociații sau sindicate. Dintre aceștia, câțiva au mers la negocieri cu premierul, dar și cu miniștri de resort.

Dănuț Andruș, fermier din Botoșani nu a lipsit de la aceste discuții și a fost și cel care a comunicat public după întrevederi.
Fermierul a fost inclusiv la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu.

Dănuț Andruș a candidat la primăria Păltiniș, iar în 2020 nu avea, potrivit declarației de avere, absolut nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă, potrivit defapt.ro.

A concurat la I Umor

În 2018, presa scria despre prezența lui Andruș la ședința PSD la care care Viorica Dăncilă a fost desemnată președinte executiv, iar Dragnea a venit însoțit de iubita sa, Irina Tănase.

„Delegatul comunei Păltiniș și-a făcut apariția la Congresul PSD îmbrăcat în suman, bundiță, ie, cu opinci și purtând pe cap o căciulă de blană cu pietre strălucitoare în frunte.

Asaltat de televiziunile prezente la acest eveniment, Dănuț Andruș a precizat că s-a îmbrăcat astfel pentru că este…român”, arată site-ul Darabaneni.ro, scrie sursa citată.

În declarațiile sale de avere nu apar salarii foarte mari sau bunuri proprietate personală. Acum câțiva ani, a fost concurent al emisiunii de divertisment iUmor de la Antena 1, mai arată sursa menționată.

Își face partid

În acest moment, pe rolul Tribunalului București se află un proces în care Dănuț Andruș și alte două persoane fizice cer instanței de judecată să acorde personalitate juridică unui partid politic: Partidul Alianție Fermierilor și Antreprenorilor Români.

Ultimul termen de judecată a fost pe 27 noiembrie 2023 când instanța a respins acțiunea celor trei care au făcut apel pe 18 decembrie.

“Dorim să facem acest partid politic pentru că și noi trebuie să avem reprezentare în țara asta. Ne uităm la 2-3 mari partide și gata. O țară normală nu poate funcționa așa. Instanța ne-a respins cererea de înființare a partidului pentru că deranjăm, pentru că așa funcționează instanțele, pentru că așa fac ele dreptate“, a declarat pentru Newsweek România, Dănuț Andruș liderul fermierilor protestatari.

El respinge acuzația conform căreia organizează aceste proteste în stradă pentru a avea o platformă politică pentru propriul partid politic.

“Doamne Ferește ce legatură are coada vacii cu politica, noi avem probleme reale, politica nu are legătură cu nici un fel de mișcare de protest, ce legătură are politica în această mișcare, oamenii au ieșit din durere nu din politică“.

Andruș spune că nu știe când are următorul termen în instanța de judecată pentru a-i fi recunoscut partidul politic.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele