NEWS

Cine e tânarul militar român admis la Academia Navală a SUA. Performanță incredibilă

Cine e tânarul militar român admis la Academia Navală a SUA. Performanță incredibilă

Tânarul militar român admis la Academia Navală a SUA este absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Acesta își va continua pregătirea pentru viitoarea carieră de ofițer într-una dintre cele mai prestigioase academii a SUA.

Daniel Popa este al zecelea absolvent al Colegiului din Alba Iulia care ajunge în instituții de renume din Statele Unite ale Americii și primul la Academia Militară Navală a SUA.

Trei absolvenți au ajuns la Academia Forțelor Aeriene din Colorado Springs, iar șase la Academia Militară „West Point”.

Tânarul militar român admis la Academia Militară Navală a SUA. Ce spun despre el profesorii din liceu

Potrivit unui comunicat al instituției de învățământ, în toți cei patru ani de liceu, Daniel s-a remarcat prin seriozitate, modestie, ambiție, muncă asiduă și implicare în diverse activități.

Pregătirea serioasă și experiența acumulată i-au adus numeroase premii și distincții atât la olimpiadele și concursurile școlare, cât și la concursuri internaționale.

În ultimul an de liceu, Daniel Popa a deținut gradul onorific de plutonier major, al doilea ca importanță între gradele onorifice acordate elevilor din colegiile naționale militare. Pe parcursul celor patru ani petrecuți în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, tânărul s-a pregătit intens pentru viitoarea sa carieră militară, o carieră în care dorește să pună în practică pasiunea pentru relațiile internaționale și limbile străine, toate acestea pentru „a reprezenta la nivel înalt România oriunde pe glob”.

La finalul celor patru ani, Daniel recunoaște că parcursul în instituția în care s-a format, s-a maturizat și care l-a ajutat să devină tânărul care este astăzi, nu a fost unul ușor.

„Acum, la finalul clasei a XII-a, îmi dau seama că liceul militar a fost foarte greu, dar mă bucur că am făcut această alegere pentru că această instituție nu m-a format doar din punct de vedere academic, ci mai mult ca psihic și ca persoană, ca om.

Cel mai mult mă bucur că m-am maturizat mult mai repede și am învățat foarte multe lucruri. De asemenea, sunt bucuros pentru oamenii pe i-am cunoscut și lecțiile pe care le-am învățat. În urma fiecărei activități, pe lângă rezultatele foarte bune, am avut de învățat câte ceva”, spune tânărul absolvent.

„Am un pic de rețineri, mi-e un pic teamă de necunoscut, dar cred că este la fel ca și în clasa a IX-a când am fost admis la colegiul militar. Este același lucru, o să fie o experiență inedită, o aventură. Acum privesc spre viitor și o să fie greu, sunt conștient de asta, dar cred că nu am trecut degeaba toate aceste examene și probe, prin asta am demonstrat că sunt pregătit de ce o să urmeze.

Cred că o să mă descurc și așa o să fie, pentru că îmi doresc să mă mențin și acolo la academie, să fac o impresie bună, să reprezint România prin activitatea pe care o desfășor.

De asemenea, succesul meu va fi și exemplu pentru colegii mai mici că și ei pot reuși și că nimic nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat ceva!”, a mai afirmat militarul român Daniel Popa.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele