Anghel Damian este un nume atât de pronunțat zilele acestea încât este imposibil să nu te întrebi: „Cine este Anghel Damian?”.
Până ieri, știam că tânărul actor de 30 de ani este domnul care-i este alături actriței Lia Bugnar, mai în vârstă decât el cu 20 de ani, că are deja în palmares roluri interesante, că a jucat în „Vlad”, serialul difuzat de Pro TV și că urmează să-și demonstreze măiestria în arta regizorală în producția lui Codin Maticiuc, „Clanul”, care de asemenea va putea fi urmărit pe Pro TV.
Venim acum și completăm aceste informații cu faptul că este fiul regizorilor, Anca și Laurențiu Damian, și că este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică” I.L.Caragiale”, în cadrul secției de Actorie, acolo unde a fost admis cu o bursă de merit, reușind să termine studiile cu media finală 10.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Carmen Adamescu, însoțită de șoferul personal, face un TUR de LUX în cele mai EXCLUSIVISTE locații din Capitală | VIDEO PAPARAZZI
„Nu este meritul meu, este meritul lui Dumnezeu.“

Aceasta era replica pe care o dădea puștiul Damian în copilărie atunci când, pe când avea doar 5 ani, i se spunea că este un copil drăguț. Liniștea evoluției lui în spiritul credinței a fost tulburată între 7 și 14 ani atunci când copilul a experimentat emoțiile divorțului petrecut între părinții lui, perioadă în care se împărțea între domiciliile celor doi părinți ai lui.
Primele replici în actorie le-a dat, Anghel Damian, la vârstă de 17 ani, atunci când a făcut parte din distribuția diverselor piese de teatru, dar și scurt metraje independente. Printre aceste producții, se numără și producția Hallmark „William and Catherine: A Love Story”. Tânărul viitor actor nu-și terminase încă studiile când a obținut premiul pentru cel mai bun actor, în cadrul festivalul internațional “CinemaIubit 2011”, pentru rolurile pe care le-a interpretat în trei scurt-metrajele diferite: “Lumea se descompune în fapte”, “Titan” și “Ce ai?”.
Primul lung metraj în care a jucat a fost „Roxanne”, film regizat de către Vali Hotea, undeva în anul 2013. În același an, Anghel Damian a fost ales pentru primul său rol important, cel de antagonist, în serialul de televiziune denumit „Îngeri Pierduți”.

În luna decembrie 2015 a fost numit consilier personal în managementul teatrului pentru ministrul Culturii, până în luna ianuarie a anului 2017. Din mai 2017, Anghel Damian a fost angajat ca actor la Teatrul de Comedie din București, obținând ulterior și rolul principal în serialul TV denumit „Anii de sâmbătă noapte”, creat de Nae Caranfil.
În anul 2018, a început să colaborareze cu regizorul Andrei Șerban, obținând astfel un rol principal, în două dintre producțiile sale: „Don John în Much Ado about Nothing de Shakespeare” și „Treplev în Pescărușul lui Cekov”. În aceeași perioadă a regizat și primul său scurtmetraj denumit „Michelangelo”, cel care a avut premiera în luna iunie a anului 2018, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transylvania, acolo unde a câștigat și Premiul Special al Juriului. În anul 2019, acesta a devenit autorul pentru unul dintre cele mai de succes seriale TV, „VLAD”.

„În principal, scriem împreună cam tot de scriem. Și ea acum scrie la «Vlad». Eu am învățat enorm de mult de la ea. Ne-am cunoscut pe scenă, unde am avut o relație antagonică, dar în viață a fost altceva. Trăim împreună, lucrăm împreună, e o relație armonioasă. Asta-i tot ce contează”, a spus Anghel Damian cand se afla intr-o relatie cu aceasta.
De câteva zile încoace viața bărbatului Anghel Damian s-a schimbat radical după ce s-a spus despre el că este noul iubit al colegei din „Clanul”, Theo Rose, despre care se știa că se afla într-o relație serioasă de amor cu nepotul lui Nea Marin, Alex Leonte, pe care paparazzi mediaflux.ro l-au fotografiat zilele trecute extrem de relaxat cu prietenii la terasă.

„Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel. Noi am vorbit despre asta. Ne-am despărțit, în primul rând, pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de existența lui Anghel în viața mea, l-am pus în temă cu tot ce se întâmplă în viața mea în perioada asta, pentru că am zis că o să vorbim deschis.”, a declarat Theo Rose.