WORLD

Cine este cel mai tânăr miliardar al lumii? A făcut o avere în timp record cu bani de la Uber, Totota și Airbnb!

Cine este cel mai tânăr miliardar al lumii A făcut o avere în timp record cu bani de la Uber Totota și Airbnb

Cine este cel mai tânăr miliardar al lumii? Fiu al unor imigranți chinezi, a părăsit universitatea după primul an pentru a fonda Scale Al, o companie dedicată îmbunătățirii sistemelor de inteligență artificială ale unor companii precum Uber, Toyota sau Airbnb. 

E considerat următorul Elon Musk sau Jeff Bezos și, având în vedere creșterea fulgerătoare a companiei pe care a înființat-o înainte chiar de a depăși vârsta legală pentru a consuma alcool în Statele Unite!

Cine este cel mai tânăr miliardar al lumii. Averea lui e estimată la peste o mie de milioane de dolari 

Alexandr Wang, noul mare guru al Silicon Valley, are doar 25 de ani, acumulează o avere evaluată la peste 1.000 de milioane de dolari și chipul lui e deja pe paginile revistelor specializate în averi amețitoare.

În spatele succesului său nu există nici nume de familie spectaculos, nici moșteniri de milioane de dolari, ci mai degrabă o viziune de afaceri îndrăzneață.

Fiu al imigranților chinezi și crescut pe baza militară din New Mexico, tânărul antreprenor a reușit să convingă unele dintre cele mai mari companii din lume să încredințeze viitorul inteligenței lor artificiale sistemului inovator de etichetare a datelor pe care l-a conceput într-o vară în care … se plictisea.

„Le-am spus părinților mei că asta va fi ceva ce voi face doar vara. Evident, nu m-am întors niciodată la școală”, a recunoscut el la sfârșitul lunii mai pentru Forbes , publicație care l-a numit cel mai tânăr miliardar din lume.

Alexandr Wang este co-fondatorul și actualul CEO al Scale Al, startup -ul pe care l-a creat în 2016, când avea doar 19 ani.

Compania din San Francisco a pătruns în industria tehnologiei pentru progresele sale în etichetarea masivă a datelor, devenind astfel furnizorul a zeci de companii care reușesc să îmbunătățească sistemele de inteligență artificială datorită optimizării oferite de instrumentele sale. Trancrieri audio, recunoaștere a imaginilor, compilare de documente…

Companii cunoscute precum Uber, Airbnb, Toyota, PayPal sau General Motors fac parte din lista lui de clienți și chiar și armata SUA i-a folosit tehnologia de analiză pentru a determina, de exemplu, pagubele produse de bombele rusești pe teritoriul ucrainean de-a lungul lunilor de razboi.

Scale AI, considerat ultimul mare unicorn al Silicon Valley —acele companii care ajung la o evaluare de 1.000 de milioane de dolari fără a avea prezență la Bursă—, a semnat contracte cu Forțele Armate pentru o valoare de 350 de milioane de dolari, iar în board-ul său de directori au foost cooptați de la foști directori Amazon până la fostul director de tehnologie al Statelor Unite în timpul mandatului lui Donald Trump, Michael Kratsios.

Totul a pornit de la un coleg pe care îl suspecta că îi fură mâncarea

Ideea de a crea Scale Al i-a venit lui Wang în scurta sa perioadă de student la prestigiosul MIT, Massachusetts Institute of Technology, considerată una dintre cele mai bune universități din lume.

Wang era convins că unul dintre colegii săi de cameră îi fura mâncarea, așa că a decis să instaleze o cameră în frigider pentru a-l prinde pe presupusul hoț. În același mod, a dedus el, se puteau colecta informații pentru a prezice cât de des ar trebui să refacă aprovizionarea.

Deși nu și-a putut confirma niciodată suspiciunile legate de coleg, situația a fost sămânța angajamentului său pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și crearea unei companii care să profite de întregul potențial al datelor stocate. În aceeași vară a fondat Scale AI.

Copil de fizicieni, a plecat de acasă la 17 ani

În copilărie, Wang și-a demonstrat talentul pentru numere concurând la olimpiade de matematică și la concursuri de programare din toată țara. A fost cumva ”moștenire de familie”: părinții lui au lucrat ca fizicieni în proiecte militare pentru guvernul SUA.

Și-a petrecut copilăria în jurul laboratorului nuclear Los Alamos din New Mexico, centrul științific secret unde a fost creată prima bombă atomică.

„Părinții mei au reușit să aibă un impact semnificativ asupra modului nostru de a înțelege lumea prin munca lor. De aceea am decis să devin programator, să fac diferența și pe planetă”, a spus tânărul.

Fără CV sau experiență, la 17 ani și-a făcut bagajele și a traversat Statele Unite pentru a ajunge în Silicon Valley, unde s-a angajat ca programator pe platforma digitală de întrebări și răspunsuri Quora.

Acolo avea să o întâlnească pe Lucy Guo, cea cu care a co-fondat compania și care acum, pe lângă faptul că este vecină cu vedete precum David Beckham, este considerată de New York Post drept „cea mai mare petrecăreață din orașul Miami.”

Are un blog în care explică ”rețeta succesului”

În ciuda faptului că nu împărtășește spiritul festiv al partenerei sale, Wang pariază pe rețelele de socializare pentru a-și proiecta imaginea publică.

Ca orice băiat de vârsta lui, își folosește contul de Twitter (unde are peste 20.000 de urmăritori) pentru a-și comenta impresiile despre noul film Spider-Man și chiar scrie un blog în care împărtăşeşte secretele succesului său şi oferă sfaturi viitorilor antreprenori.

De exemplu, că o atitudine optimistă este esențială pentru a obține orice realizare sau că cea mai simplă formulă de succes este angajarea de angajați cărora le pasă de companie și de obiectivele acesteia.

Se pare că a funcționat pentru el: în ultima sa rundă de finanțare, Scale Al a strâns 325 de milioane de dolari (303 milioane de euro) și este evaluată în prezent la peste 7 miliarde de dolari (6,53 miliarde de euro).

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele