Cine este Sebastian Stan, românul care a cucerit Hollywood-ul. El a obţinut duminică seară prima sa victorie la gala premiilor Globurile de Aur 2025, pentru rolul din filmul „A Different Man”. Puțină lume știe cine este deja celebrul actor născut în România și cu o carieră ilustră peste ocean.
În pelicula ”A Different Man”, pentru care a primit, duminică seara, Globul de Aur, Stan joacă rolul unui bărbat care suferă de neurofibromatoză, o afecțiune ereditară caracterizata prin anomalii congenitale ale pielii, sistemului nervos, oaselor și glandelor endocrine, deseori sub forma unor tumori benigne.
Click to display the embedded YouTube video
El s-a născut în România, la Constanța, în 1982, și a emigrat în SUA alături de mama sa, după divorțul părinților săi. Aceștia s-au despărțit când Sebastian avea doi ani. În urma Revoluției din decembrie 1989, la vârsta de opt ani, împreună cu mama sa, Georgeta Orlovschi, s-au stabilit pentru o vreme în Viena, Austria, unde Georgeta a fost angajată ca pianistă. La zece ani, Sebastian joacă primul său rol într-un film numit: 71 Fragments of a Chronology of Chance, de directorul austriac Michael Haneke. După patru ani, alături de mama sa se mută în Comitatul Rockland, New York, Statele Unite.
Urmează cursurile școlii particulare Rockland Country Day, unde joacă pentru prima oară în piese de teatru, piese precum: Harvey, Cyrano de Bergerac, Little Shop of Horrors, Over Here și West Side Story. A mai jucat în piese de teatru din cadrul taberei de vară Stagedoor Manor. Ulterior, este acceptat la cursurile Facultății de Arte Mason Gross în cadrul Universității Rutgers din New Jersey. Studiază, de asemenea, un an la Shakespeare’s Globe Theatre din Londra. Primul contact pe care l-a avut cu lumea filmului a fost de fapt atunci când a lucrat ca și ghid.
„Primul meu job a fost la cinematografie. Am lucrat la cinema-ul 6 din New York. Eram un usher. Vindeam popcorn. Și mai încolo am lucrat la H&M”, a povestit el.
Actorul s-a remarcat în trecut în seriale TV precum „Kings” şi „Once Upon a Time”, dar şi în filme Marvel din seria „Avengers”, precum „Captain America: The Winter Soldier”, „Captain America: Civil War”, „Avengers: Infinity War” şi „Avengers: Endgame”.
În 2022, Sebastian Stan s-a impus pentru rolul fostului toboșar al trupei Motley Crue, Tommy Lee, în mini-seria „Pam & Tommy” dedicată căsniciei zbuciumate a rockerului alături de celebra Pamela Anderson. Rolul i-a adus nominalizări la Premiile Emmy, Premiile Criticilor American de Film și Globurile de Aur. Printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din filmele „The Devil All the Time” şi „Dumb Money”. În luna februarie 2024, Sebastian Stan a fost recompensat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun actor în rol principal datorită interpretării sale din lungmetrajul „A Different Man”.
”Pentru un băieţel din România, acest lucru înseamnă foarte mult, aşa că vă mulţumesc”, a declarat anul trecut Sebastian Stan pe scena Berlinalei.
El vorbește fluent engleză și română.