Globurile de Aur 2025. Actorul american de origine română Sebastian Stan a câştigat premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un film comedie/ musical cu rolul din „A Different Man”. Lista ”premianților” cuprinde nume precum Jodie Foster, Collin Farrell sau Demi Moore, in timp ce premiile pentru cele mai bune filme ale anului au ajuns la „The Brutalist” și „Emilia Perez”.
Globurile de Aur 2025
Sebastian Stan a obţinut prima sa victorie la Globurile de Aur pentru „A Different Man”. În film, Stan joacă rolul unui bărbat cu neurofibromatoză. În discursul său de acceptare, Stan a încurajat acceptarea şi susţinerea rolurilor incluzive.
„Ignoranţa şi disconfortul nostru cu privire la handicap şi desfigurare trebuie să înceteze acum”, a spus el.
Actorul a vorbit, de asemenea, despre primirea celuilalt rol recent al său, cel al fostului preşedinte Donald Trump în „The Apprentice”.
„Acesta nu a fost un film uşor de făcut şi nici ‘The Apprentice’, celălalt film din care am avut norocul să fac parte şi de care sunt mândru”, a spus el. „Acestea sunt subiecte dure, dar aceste filme sunt reale şi sunt necesare, şi nu ne putem teme şi nu putem privi în altă parte”.
Demi Moore a câştigat primul ei Glob de Aur pentru interpretare feminină într-un film, musical sau comedie, cu rolul din „The Substance”.
Colin Farrell a primit duminică seara Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o mini-serie, antologie sau într-un film realizat pentru televiziune cu rolul din „The Penguin”, potrivit ziare.com.
Jody Foster a câştigat premiul pentru Cea mai bună actriţă într-o mini-serie cu rolul din „True Detective: Night Country”.
Premiile Globul de Aur 2025 pentru film:
- Cel mai bun film – dramă: „The Brutalist” (A24)
- Cel mai bun film – comedie/ musical: „Emilia Perez”
- Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Fernanda Torres („I’m Still Here”)
- Cel mai bun actor într-un film – dramă: Adrien Brody („The Brutalist”)
- Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/ musical: Demi Moore („The Substance”)
- Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical: Sebastian Stan („A Different Man”)
- Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film: Zoe Saldaña („Emilia Perez)
- Cel mai bun actor în rol secundar într-un film: Kieran Culkin („A Real Pain”)
- Cel mai bun regizor: Brady Corbet („The Brutalist”)
- Cel mai bun scenariu: Peter Straughan („Conclave”)
- Cel mai bun film de animaţie: „Flow”
- Cel mai bun film într-o limbă străină: „Emilia Perez” (Franţa)
- Cea mai bună coloană sonoră: Trent Reznor and Atticus Ross („Challengers”)
- Cel mai bun cântec: „El Mal” („Emilia Perez”)
- Realizări cinematografice şi de Box office – „Wicked” (Universal Pictures)
Premiile Globul de Aur 2025 pentru televiziune
- Cel mai bun serial – dramă: „Shogun” (FX/ Hulu)
- Cel mai bun serial – comedie/ musical: „Hacks” (HBO/ Max)
- Cea mai bună miniserie/ antologie/ film de televiziune: „Baby Reindeer” (Netflix)
- Cea mai bună actriţă într-o mini-serie/ antologie/ film de televiziune: Jodie Foster („True Detective: Night Country”)
- Cel mai bun actor într-o mini-serie/ antologie/ film de televiziune: Colin Farrell („The Penguin”)
- Cea mai bună actriţă într-un serial TV – dramă: Anna Sawai (Shogun)
- Cel mai bun actor într-un serial TV – dramă: Hiroyuki Sanada (“Shogun”)
- Cea mai bună actriţă într-un serial TV musical – comedie: Jean Smart („Hacks”)
- Cel mai bun actor într-un serial musical – comedie: Jeremy Allen White („The Bear”)
- Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial TV: Jessica Gunning („Baby Reindeer”)
- Cel mai bun actor secundar într-un serial TV: Tadanobu Asano („Shogun”)
- Cea mai bună interpretare stand-up comedy TV: Ali Wong („Ali Wong: Single Lady”)