NEWS

Cine sunt românii ale căror pensii se recalculează de două ori

Cine sunt românii ale căror pensii se recalculează de două ori
sursa foto: playtech.ro

Şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat ultimele modificări referitoare la noul formular al deciziilor de pensionare şi cine sunt românii ale căror pensii se recalculează de două ori.

Potrivit acestuia, o decizie a fost deja trimisă la Monitorul Oficial și urmează să fie respectat un grafic strict în ceea ce privește modificările din sistemul de pensii.

Cine sunt românii ale căror pensii se recalculează de două ori.  Procesul e finalizat 99 la sută

„Prin ordin de președinte am stabilit noul formular al deciziei de pensionare, care respectă întocmai prevederile legii 360/2023. Urmează, probabil, zilele acestea să fie deja publicat în Monitorul Oficial.

Am trimis la Monitorul Oficial acest nou format al deciziilor de pensionare. Suntem în linie dreaptă, avem un grafic foarte strâns, de care ne ținem, știm exact ce avem de făcut, nu avem absolut nicio întârziere, astfel încât în septembrie beneficiarii noștri pensionari să își primească deja pensiile recalculate.

Nu pot să spun exact un termen fix când începem, undeva în vară. Este în funcție de cât de repede ne mobilizăm cu softul care recalculează aceste pensii. Vom trece imediat la tipărirea acestor decizii.

Până în luna septembrie, ele trebuie emise, tipărite și expediate către pensionari. Este vorba despre acele adeverințe pe care ei trebuie să le prezinte, pentru că o parte din ei deja le au la dosarul de pensie”, a spus Daniel Baciu.

Potrivit șefului Casei de Pensii, procesul oficial de recalculare a pensiilor a început încă de la sfârșitul lunii martie, iar acesta este finalizat în proporție de 99,9%.

„Noi deja avem procesul de evaluare finalizat 99,9 la sută. 150.000 de dosare mai avem din 1,4 milioane. Procesul de evaluare se va finaliza. Colegii fac softul, emitem taloanele.

Avem un calendar foarte clar. Nu avem întârzieri. De la 1 septembrie vor primi pensiile calculate”, a spus Daniel Baciu,

Sporurile care vor fi luate în calcul

Pensiile românilor au crescut, la 1 ianuarie, cu 13,8%, în raport cu rata inflației. Însă veniturile acestora vor crește încă o dată, la 1 septembrie 2024, după recalculare.

Potrivit guvernanților, aproximativ trei milioane de români vor primi bani în plus.

„Există și o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună.

Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale.

Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă.

Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată”, a mai explicat Daniel Baciu.

Ce pensii se recalculează a doua oară

Potrivit lui Daniel Baciu, românii ale căror pensii vor fi recalculate a doua oară sunt chiar cei care au beneficiat de astfel de sporuri sau venituri cu caracter nepermanent.

„Este vorba despre sporurile pentru care s-a datorat și plătit contribuție de asigurări sociale. Pentru acele sporuri avem termen de șase luni, începând cu 1 septembrie, pentru a le recalcula.

Noi îi spunem a doua recalculare, care se va face numai pentru persoanele care au avut astfel de sporuri, pentru acele sporuri se va beneficia de o altă creștere opțională, în raport cu valoarea lor, dar și cu nivelul de contribuție plătit”, a explicat șeful Casei Naționale de Pensii, potrivit romaniatv.net.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Marcel Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care vor primi mai mulți bani lunar
Marcel Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care vor primi mai mulți bani lunar
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va aduce aminte de copilărie
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va...
Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina
Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona...
Gara din România prin care a trecut “trenul morții”. Acum a devenit monument istoric
Gara din România prin care a trecut “trenul morții”. Acum a devenit monument istoric
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează...
Cine este românul care a construit una dintre cele mai mari reţele de studiouri de videochat şi ce afacere în domeniul dragostei porneşte acum
Cine este românul care a construit una dintre cele mai mari reţele de studiouri de...
Boala aparent banală care duce la infarct sau AVC. Mulți români o ignoră, fără să știe la ce riscuri se expun
Boala aparent banală care duce la infarct sau AVC. Mulți români o ignoră, fără să...
Gabriela Firea, în ipostaze BOMBĂ! 100% nu o recunoști când dansează seducător
Gabriela Firea, în ipostaze BOMBĂ! 100% nu o recunoști când dansează seducător
NOUL ORDIN de la Uniunea Europeană. Va fi OBLIGATORIU și în România
NOUL ORDIN de la Uniunea Europeană. Va fi OBLIGATORIU și în România
Au așteptat degeaba! Românii care nu vor beneficia de mărirea pensiei
Au așteptat degeaba! Românii care nu vor beneficia de mărirea pensiei
Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan
Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
De ce să mai fii loial dacă nimeni nu apreciază loialitatea?
De ce să mai fii loial dacă nimeni nu apreciază loialitatea?
Informații de ultimă oră despre Kate Middleton. Anunțul făcut de Palat
Informații de ultimă oră despre Kate Middleton. Anunțul făcut de Palat
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Anunț de ultimă oră! Guvernul a stabilit noua formulă de calcul pentru salariul minim
Anunț de ultimă oră! Guvernul a stabilit noua formulă de calcul pentru salariul minim
Ce face acum și cum arată primul soț al Andreei Marin. Toți au rămas ULUIȚI când l-au văzut
Ce face acum și cum arată primul soț al Andreei Marin. Toți au rămas ULUIȚI...