Colindatul interzis. Au existat perioade și locuri unde acest obicei a fost interzis sau aspru pedepsit

Colindatul interzis. Acest obicei străvechi de vestire a Nașterii lui Iisus și de vestire a Noului An a fost de-a lungul istoriei un punct nevralgic, fiind adesea perceput ca o amenințare la adresa ordinii stabilite, fie ea religioasă, fie politică.

Deși astăzi se bucură de libertate deplină, în anumite perioade, a colinda însemna a risca pedeapsa. Istoria interdicțiilor asupra colindatului în România se împarte, în principal, în două mari etape.

Colindatul interzis. Era un element considerat „păgân”

Primele tentative de condamnare a colindatului nu au venit din rațiuni politice, ci din dorința de a purifica ritualul de elementele considerate păgâne.

În Transilvania, sub influența Reformei și a unor autorități protestante, au existat condamnări explicite la adresa colindatului. Vizat era în special colindatul de ceată bărbătească – un ritual zgomotos, complex, plin de elemente magice (cum ar fi zgomotul făcut de bice și buhai) și adesea asociat cu excese bahice.

Călugării și pastorii considerau aceste practici drept „superstiții” sau „păgânisme” care distrageau de la sobrietatea și caracterul pur religios al sărbătorii creștine. Deși nu a fost o interdicție generalizată și brutală, aceste condamnări arată o tensiune constantă între substratul arhaic, popular al colindului și dogmatica bisericească.

Înfierat în epoca socialistă

Cea mai agresivă și extinsă represiune împotriva colindatului a avut loc în timpul regimului comunist din România. Scopul era distrugerea bazei religioase și identitare a poporului. Regimul comunist, fiind ateu și totalitar, a încercat să elimine orice simbol care promova credința, iar colindele erau cel mai vizibil vector al mesajului creștin.

S-a încercat ștergerea Crăciunului din mentalul colectiv și înlocuirea lui cu „Sărbătorile de Iarnă” sau „Anul Nou”. Colindele religioase, care făceau referire la Hristos, Nașterea Domnului sau Stea, au fost interzise în școli, radio, televiziune și instituțiile de stat.

Colindele tradiționale au supraviețuit înregistrărilor clandestine și casetelor audio care circulau pe sub mână, devenind un act de contrabandă culturală.

Corul Madrigal, de exemplu, a avut curajul să cânte colinde în 1966, deși era tacit interzis, generând cozi uriașe, demonstrând apropierea reală a publicului pentru spiritul Crăciunului.

Act de rezistență anti-comunistră

În anumite cazuri, colindul a depășit sfera culturală și a devenit un act de rezistență politică aspru pedepsit.

Un moment emblematic a avut loc în Ajunul Crăciunului din 1968, la București. Un marș spontan al studenților, pornit de la un simplu colind, s-a transformat într-o adunare masivă.

Pentru autoritățile comuniste, cântatul colindelor echivala cu o „adunare care atenta la puterea de stat”. Deși represaliile au fost inițial discrete (din cauza imaginii lui Ceaușescu favorabile în Occident), liderii mișcării au fost urmăriți, arestați și supuși domiciliului forțat.

În temnițele și lagărele comuniste, colindatul era un act de curaj extrem și o formă de menținere a speranței și a demnității. Deținuții care colindau riscau pedepse grele: bătăi, izolare sau regimuri de detenție mai severe.
În pofida acestor interdicții severe, mai ales în mediul rural, colindatul a supraviețuit prin tenacitate. Poporul român a păstrat obiceiul „în spatele ușilor închise” sau l-a adaptat, transformând vechile colinde într-o șoaptă de rezistență.