#secretstory

Politica lui Nicolae Ceaușescu privind natalitatea. În comunism, avortul era strict interzis

Politica lui Nicolae Ceaușescu privind natalitatea. În comunism avortul era strict interzis
Foto: Adevarul

Politica lui Nicolae Ceaușescu privind natalitatea. La 1 octombrie 1966, președintele RSR emite decretul 770, prin care anulează precedenta politică privind întreruperile de sarcini promovată de regimul comunist.

De acum înainte, practicarea avorturilor era strict interzisă, cu unele excepţii (probleme medicale, femei cu vârsta peste 40 de ani şi cu 4 copii minori în îngrijire, ori sarcina fiind urmarea violului sau incestului).

Politica lui Nicolae Ceaușescu privind natalitatea. Mulți copii, dezvoltare asigurată

Ceauşescu considera că doar o creştere demografică susţinută este garantul dezvoltării ţării şi, în primul rând, politicii de industrializare forţată, pe care ideologia comunistă o impunea.

Întrucât şi mijloacele anticoncepţionale fuseseră interzise, avortul ilegal rămăsese unica modalitate contraceptivă la îndemâna femeilor din România.

În aceste condiţii, numeroase au fost cazurile de avorturi clandestine, unele efectuate de cadre medicale, altele autoprovocate prin metode empirice, fapt ce a condus la o rată ridicată a deceselor cauzate de infecţii, scrie CNSAS, pe pagina de Facebook a instituției.

În anii ’80 politicile economice dezastruoase ale lui Ceauşescu (intensificarea industrializării forţate şi efortul achitării rapide a datoriilor externe ale ţării) au condus la o prăbuşire a nivelului de trai în România.

Între urmări s-a numărat şi creşterea substanţială a numărului avorturilor clandestine şi scăderea natalităţii. Pentru a rezolva „problema”, este adoptat Decretul 411 din 1985, care înăspreşte legislaţia împotriva întreruperilor ilegale de sarcină. Avortul nu mai este o simplă infracţiune, ci un act antisocial, duşmănos şi antinaţional.

Femeile, vânate de miliție

În cadrul Ministerului de Interne sunt create compartimente speciale pentru combaterea acestui fenomen. Este intensificată verificarea şi urmărirea femeilor prin controale inopinate la locul de muncă, ori la cabinetele medicale.

Este recrutată o vastă reţea de informatori, dintre vecini, colegi de muncă, cadre medicale şi chiar membri ai familiei, special pentru a depista şi raporta potenţialele cazuri de graviditate. În paralel sunt luate măsuri şi pentru combaterea introducerii ilegale în ţară şi a utilizării substanţelor contraceptive.

Combaterea avorturilor era considerată atât de importantă, încât era coordonată de Consiliul Militar al Inspectoratului General al Miliţiei

Ce măsuri erau prevăzute prin lege

În acest scop se vor întreprinde următoarele măsuri:

– sub conducerea organelor de partid și cu sprijinul nemijlocit al unităților din rețeaua Ministerului Sănătății, procuraturii, justiției, organizațiilor U.T.C., de femei și sindicat, a deputaților, organelor de Cruce Roșie, laboratoarelor de medicină legală, asociațiilor juriștilor și altor factori educaționali, vor fi întreprinse, săptămînal, acțiuni de popularizare a documentelor de partid și dispozițiilor legale ce reglementează întreruperea cursului sarcinii

Se va pune accent pe explicarea concretă a consecințelor negative la care se expun femeile care intenționează să-și întrerupă sarcina, cît și elementele care comit infracțiuni de avort, urmărindu-se dezvoltarea opiniei de masă pentru respectarea strictă a legii.

Asemenea activități vor fi organizate și executate cu precădere în colectivele de muncă unde ponderea personalului muncitor o reprezintă femeile, cît și în cămine de nefamiliști, case de cultură, licee, facultăți și în zonele în care sînt semnalate cele mai frecvente cazuri de avorturi incomplete;

– vor fi identificate toate unitățile sanitare din mediul urban și rural în care se pot săvîrși infracțiuni de avort și în raport de importanța operativă pe care o prezintă vor fi date, pentru supravegherea informativă permanentă, în răspunderea directă a ofițerilor de judiciar, cadrelor de pază și ordine și subofițerilor de la posturile de miliție, pregătindu-i temeinic în legătură cu atribuțiile și răspunderea deosebită ce trebuie să o manifeste în supravegherea calificată a persoanelor, mediilor și locurilor unde se pun la cale sau se acționează pentru întreruperea ilegală a sarcinii.

Rețea de informatori

Pînă la 25.01.a.c. veți lua măsuri pentru repartizarea sectoriștilor pe cartiere, cvartale de locuințe, blocuri și străzi, nominalizate în mod concret, urmând ca aceștia, în termen de 30 zile să-și recruteze un număr corespunzător de persoane de sprijin, capabile să depisteze, în fază incipientă, femeile care încearcă să-și ascundă starea de graviditate și intenționează să recurgă la întreruperea nelegală a sarcinii.

În același mod va fi repartizat personalul muncitor civil din unitățile și formațiunile de miliție, fiind instruit să acționeze permanent, pentru a identifica și sesiza femeile însărcinate, fie direct, fie cu ajutorul persoanelor de sprijin organizate pe străzi și blocuri, în zona lor de domiciliu, folosind și membrii lor de familie;

După identificare, gravidele vor fi semnalate imediat unităților sanitare, pentru a fi luate în evidență și a li se urmări permanent evoluția normală a sarcinii, precum și în vederea prevenirii eficiente a oricărei încercări sau intenții de avortare pe căi nelegale.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele