Comisia Europeană trece la sancțiuni împotriva Israelului. Astfel, CE a propus miercuri taxarea suplimentară a produselor israeliene importate de Uniunea Europeană şi sancţionarea a doi miniştri de extremă dreapta din guvernul condus de Benjamin Netanyahu.
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a propus sancţiuni împotriva a doi miniştri israelieni, precum şi coloniştilor violenţi şi membrilor mişcării islamiste palestiniene Hamas.
”Vreau să fiu foarte clară, obiectivul nu este de a pedepsi Israelul. Scopul este de a ameliora situaţia umanitară din Gaza”, a declarat Kallas în faţa jurnaliştilor.
Potrivit Reuters, miniştrii respectivi sunt Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich.
În ultimele luni, mai multe ţări, printre care Regatul Unit, au impus sancţiuni împotriva celor doi miniştri israelieni menţionaţi, pe care i-au acuzat de ”incitare la violenţă” contra palestinienilor în Cisiordania.
Itamar Ben-Gvir este ministru al securităţii în guvernul de coaliţie condus de premierul Benjamin Netanyahu, iar Bezalel Smotrich deţine portofoliul finanţelor.
Cei doi reprezintă partide extremiste care fac parte din fragila coaliţie guvernamentală condusă de Netanyahu şi au fost criticaţi pentru poziţia lor dură privind războiul din Fâşia Gaza. Bezalel Smotrich s-a pronunţat constant împotriva accesului ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, în timp ce Itamar Ben-Gvir a cerut strămutarea populaţiei din această enclavă palestiniană.
Trupele și tancurile israeliene avansează tot mai adânc în orașul Gaza, în a doua zi a unei ofensive terestre condamnate pe scară largă la nivel internațional, în timp ce palestinienii fug în masă din zona devastată.
Armata israeliană a declarat că forțele aeriene și unitățile de artilerie au atacat orașul de peste 150 de ori în ultimele zile, înainte ca forțele terestre să intervină. Atacurile au distrus turnuri înalte din zone dens populate de tabere de corturi pentru persoanele strămutate.
Numărul morților în Gaza se apropie acum de 65.000 de la începutul războiului în octombrie 2023, o cifră considerată a fi mult mai mică decât numărul real al persoanelor ucise.
Un grafic al armatei israeliene sugerează că aceasta intenționează să controleze întreaga Fâșie Gaza, cu excepția unei fâșii de-a lungul coastei, până la sfârșitul invaziei actuale.