Reforma în companiile de stat se face cu pași mici, iar viceprim-ministrul Tanczos Barna consideră că cele cu pierderi mari ar trebui extirpate. În acest context, acesta a vorbit și despre cazurile companiilor CFR Marfă și CFR Călători.
Jalon în PNRR, reforma radicală companiilor de stat trebuie rezolvată cât mai curând. Vicepremierul Tanczos Barna a făcut referire la CFR Marfă și CFR Călători. CFR Marfă încă are datorii către Fisc de aproape 433 de milioane de lei, iar CFR Călători are datorii de peste 500 de milioane de lei către diverși furnizori.
Cea mai mare greșeală este să pui în aceeași oală toate companiile de stat. Avem două extreme: sunt companiile falimentare, care au datorii istorice și și care nu se vor vindeca niciodată și ele vor trebui închise în cel mai scurt timp posibil și avem, la extrema cealaltă, extrema bună, Hidroelectrica care a reușit să intre pe piața distribuției de energie electrică, care a plătit miliarde de lei dividende, a plătit zeci de miliarde de lei impozite, taxe lunar la bugetul de stat, etc.
Sunt companii care își pot reveni în urma schimbărilor de situație și de piață, companiile de armament, cele din jurul Romarm sau cele care pot intra pe piața de produse militare. Și în domeniul electricității, domeniul gazului, sunt companii de stat eficiente, care fac profit. Companiile care trag în jos trebuie extirpate, închise, fără nicio remușcare, eliminate din peisajul economic, a declarat Barna.
Vicepremierul a mai declarat la Euronews că ”CFR Marfă a fost un mamut care nu a făcut față provocărilor pieței și a pierdut foarte multă cotă de piață”. Acesta nu consideră că închiderea acesteia este o soluție pentru că este o companie strategică, dar se poate consolida situația unei noi companii care a preluat activele din CFR, Carpatica.
La CFR Călători e aceeași situație. Nu putem doar să tăiem cheltuieli, pentru că, la un moment dat, nu mai poți să faci mai mult pe partea de cheltuieli. Profitul este dat de venituri minus cheltuieli. Când nu mai poți să reduci cheltuielile, trebuie să găsești soluții să crești veniturile, să prestezi servicii mai bune, să ai o atitudine mai bună față de clienți, să oferi rute mai profitabile, să nu pierzi rute în fața privaților.
Statul nu trebuie să aibă o atitudine prea permisivă, defavorizatoare pentru companai de stat. Asta s-a întâmplat la CFR Marfă acum 20 de ani, se întâmplă de foarte mult timp și în cazul CFR Călători. Deci compania trebuie susținută.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a spus, în urmă cu câteva zile, că sunt 1.502 companii de stat, dintre care 83 au pierderi istorice de aproximativ 14 miliarde de lei. Sunt găuri uriașe la bugetul țării. Oana Gheorghiu a precizat că „a fost reactivat” acel comitet pentru reforma companiilor de stat, în ceea ce a numit ea „cea mai amplă acțiune de acest fel din ultimii ani”.
Eliminarea conducerilor interimare este unul dintre obiectivele cele mai rapide, mai ales că este și jalon în PNRR, cu termen 31 martie 2026. Apoi, alt jalon prevede restructurarea a cel puțin trei companii până în august 2026.
Din cele 1502 companii de stat, 230 sunt centrale, lar 1272 sunt locale.