BUSINESS

Concesii de la Bruxelles privind încasarea TVA. Ce au promis guvernanții la schimb

Concesii de la Bruxelles privind încasarea TVA. Ce au promis guvernanții la schimb
Încasarea TVA Sursă foto: Nexus

ANAF mai are răgaz să adune bani la buget după ce România a primit undă verde de la Comisia Europeană să înlocuiască jalonul din PNRR legat de încasarea TVA. Aproape un miliard de euro din granturi a salvat astfel țara noastră.

Încasarea TVA, trecută cu vederea

Jalonul privind reducerea gap-ului de TVA va fi înlocuit cu unul nou, în urma unor negocieri purtate de ministrul de resort, Alexandru Nazare, cu reprezentanții Executivului comunitar.

Acesta este un rezultat important pentru România: nu doar că evităm pierderea unei sume semnificative din granturile PNRR, dar consolidăm și credibilitatea noastră în fața Comisiei Europene.

Reforma ANAF merge mai departe, cu accent pe măsuri concrete care vor aduce rezultate sustenabile în colectarea veniturilor bugetare, și care vor duce la reducerea gap-ului de TVA într-un orizont realist, a spus Nazare.

Este un proces gradual, dar ireversibil – și care va face ca în următorii doi ani ANAF să devină o instituție complet digitală, cu o cultură internă bazată pe performanță, nu pe vechime. România are nevoie de o administrație fiscală modernă, predictibilă și transparentă, a adăugat ministrul de Finanțe, citat în comunicat.

Analiza realizată la momentul inițierii negocierilor arăta că, deși România a făcut progrese în digitalizarea administrației fiscale, impactul efectiv asupra gap-ului de TVA, în perioada 2021-2024, a fost insuficient pentru a îndeplini integral ținta stabilită în PNRR-ul inițial.

Negocierile purtate cu Comisia Europeană au vizat necesitatea înlocuirii unui jalon neîndeplinit cu unul în care ambițiile să fie unele realiste și orientate către rezolvarea problemelor și realizarea țintei asumate în anul 2021, la momentul elaborării PNRR.

Mai mult, dacă jalonul nu ar fi fost îndeplinit, România risca să piardă între 800 de milioane și un miliard de euro din componenta de grant a PNRR în 2026.

Înlocuirea obiectivului inițial cu unul bazat pe măsuri structurale oferă României șansa de a consolida capacitatea instituțională a ANAF și a Autorității Vamale Române (AVR) pe termen lung, evitând în același timp pierderea unor fonduri nerambursabile semnificative, precizează ministerul.

Aceasta reprezintă o garanție că reformele din domeniul fiscal continuă într-un cadru sustenabil, agreat cu Comisia Europeană cu efecte directe asupra stabilității bugetare și credibilității României în relația cu partenerii europeni.

Ce au promis guvernanții la schimb

Finanțele menționează că jalonul este unul important, întrucât reprezintă un angajament-cheie al reformei ANAF și are ca obiectiv creșterea colectării TVA cu un impact major asupra bugetului de stat.

Noua formulare a jalonului se axează pe:

  • reorganizarea instituțională a ANAF, prin reorganizarea unor structuri-cheie și introducerea unor indicatori de performanță legați de gradul de colectare;
  • îmbunătățirea legislației în domeniul insolvenței pentru creșterea capacității ANAF de recuperare a creanțelor;
  • modernizarea sistemelor IT și interconectarea bazelor de date, pentru o mai bună analiză și control fiscal;
  • îmbunătățirea cadrului procedural și a capacității ANAF de a gestiona inspecțiile în domeniul prețurilor de transfer;
  • ajustări legislative menite să sporească eficiența combaterii evaziunii fiscale;
    creșterea transparenței ANAF, prin publicarea unor raportări periodice referitoare la structura gap-ului de TVA, cât și a activității structurilor ANAF.

De asemenea, instituția precizează că, prin acest acord, România își reconfirmă angajamentul ferm pentru modernizarea administrației fiscale și pentru consolidarea sustenabilă a Finanțelor Publice.

Potrivit Agerpres, o analiză realizată de Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România, și prezentate în luna iulie a acestui an, România are un decalaj de încasare a TVA de 36%, în timp ce media UE este de 5,4%, țările din regiune reușind o diminuare a acestuia printr-un printr-un mix de reforme și digitalizare a administrațiilor fiscale.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele