A fost lansat un concurs de soluții pentru amenajarea marilor lacuri de pe râul Colentina din București. Scopul este amenajarea coridorului verde Colentina, de-a lungul celor şase lacuri aflate pe raza acestei unităţi administrative.
Concursul de soluţii are ca scop selectarea celor mai bune trei soluţii pentru amenajarea celor şase lacuri ale Colentinei, cuprinse în Sectorul 2 al Bucureştiului, în vederea contractării serviciilor de proiectare.
Zona propusă pentru amenajare este situată în proximitatea malurilor Colentinei, cuprinzând terenuri riverane, dar şi suprafeţe de teren în interiorul ţesutului construit, care potenţează formarea unui sistem verde aferent malurilor Colentinei.
Tema propune o abordare a amenajării acestor zone structurată pe două paliere: o abordare la nivel orientativ-principial (masterplan), completată cu o abordare specifică, detaliată prin soluţii ce vor fi aplicate într-un orizont de timp”, se prezintă în anunţul postat pe SEAP.
Cei care vor să se înscrie trebuie să depune oferta pană la data de 5 septembrie.
Înscrierea se realizeză prin intermediul paginii de internet www.oar.archi, secţiunea Concursuri, aplicând în subsecţiunea “Vreau să particip la concurs”. Documentaţia de concurs este exclusiv în format electronic şi poate fi descărcată de pe site-ul concursului www.oar.archi (secţiunea Concursuri) şi de pe www.e-licitatie.ro/pub.
Mai cu seamă, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţa acum două săptămâni, într-o postare pe Facebook, că urmează să fie lansat, alături de Ordinul Arhitecţilor din România, “cel mai mare” concurs internaţional de soluţii din România în vederea amenajării coridorului verde Colentina.
“Un circuit de promenadă de 27 de kilometri cu trasee de biciclete, cu spaţii de agrement, locuri de joacă, pontoane pentru trasee navigabile”, preciza edilul, într-un mesaj video.