WORLD

Conducerea unui spital dată în judecată de două familii. Bebelușii acestora au fost încurcați la naștere

Conducerea unui spital dată în judecată de două familii. Bebelușii acestora au fost încurcați la naștere
Bebeluși nou născuți în spital Foto: Pexels.com

Două familii vor să ajungă în fața instanței, din cauza unei situații mai puțin întâlnite. Aceștia vor să dea în judecată conducerea unui spital, deoarece bebelușii celor două cupluri au fost încurcați la naștere.

Spital dat în judecată după ce bebelușii au fost încurcați la naștere

Două familii statul american Dakota de Nord au deschis un proces împotriva unui spital, susținând că personalul medical le-a încurcat copiii imediat după naștere. Potrivit plângerii depuse în instanță, cei doi băieți au fost trimiși acasă cu părinții biologici ai celuilalt și au crescut timp de peste 36 de ani fără să știe adevărul.

Plângerea a fost depusă pe 7 iulie la Tribunalul Districtual din comitatul Walsh și are ca pârât Christian Unity Hospital Corporation, care operează sub numele Unity Medical Center din orașul Grafton, Dakota de Nord.

Conform documentelor depuse în fața judecătorilor,  Kyle Bylin și Jeremy Morrison s-au născut la Unity Medical Center pe 26 ianuarie 1988 și au fost singurii doi copii veniți pe lume în acea zi în spital, potrivit revistei People.

Familiile susțin că bebelușii au fost schimbați imediat după naștere

Reclamanții au expxlicat că angajații spitalului au încurcat cei doi nou-născuți și i-au trimis acasă cu părinții biologici ai celuilalt copil. În acest sens, cei doi bărbați ar fi fost crescuți de familiile greșite, fără ca nimeni să își dea seama de eroare.

Procesul este intentat atât de cei doi bărbați, cât și de părinții care i-au crescut.

Aceștia formulează cinci capete de acuzare împotriva spitalului: neglijență, provocarea intenționată a suferinței emoționale, provocarea din neglijență a suferinței emoționale, înșelăciune și malpraxis medical.

Reclamanții solicită despăgubiri de peste 50.000 de dolari și au cerut ca procesul să fie judecat de un juriu.

Conducerea spitalului respinge orice acuzație

În răspunsul depus la dosar, Unity Medical Center a negat toate acuzațiile formulate de reclamanți.

Avocații spitalului susțin că personalul medical „a deținut și a aplicat nivelul corespunzător de competență și pregătire” și că „a acționat în permanență cu grijă, discernământ și diligență rezonabile”.

Instituția solicită instanței respingerea definitivă a procesului. Ca argument juridic, spitalul invocă trecerea unei perioade mult prea mari de timp.

Unity Medical Center susține că acțiunea în instanță ar putea fi respinsă deoarece termenul legal pentru introducerea unui astfel de proces ar fi expirat, invocând „perioada foarte lungă de timp scursă între presupusul incident și introducerea acestei acțiuni”.

În același timp spitalul a ridicat și posibilitatea existenței unei răspunderi comparative, sugerând că eventualele prejudicii, dacă vor fi constatate, ar putea fi atribuite și altor părți, nu exclusiv instituției medicale.

Atât reclamanții, cât și reprezentanții spitalului au solicitat ca procesul să fie judecat de un juriu.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele