NEWS

Conductă de gaze avariată în timpul unor lucrări. Peste 100 de persoane au fost evacuate

Conductă de gaze avariată în timpul unor lucrări. Peste 100 de persoane au fost evacuate

Conductă de gaze avariată în timpul unor lucrări, la Rucăr. Peste 100 de persoane – evacuate preventiv.

Conductă de gaze grav avariată

O conductă a reţelei de gaze din comuna Rucăr a fost avariată, vineri, 24 aprilie, în timpul unor lucrări efectuate în zonă, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

„La locul incidentului s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Punctului de Lucru Rucăr. Forţele ISU ajunse la eveniment au constatat că sunt pierderi de gaze din conducta avariată, sens în care a fost anunţat distribuitorul de gaz. Echipajele operative au balizat zona şi au realizat un perimetru de siguranţă, după care s-au luat toate măsurile necesare pentru protecţia populaţiei din zona respectivă”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Sursa citată precizează că au fost evacuate preventiv 100 de persoane din mai multe gospodării, dar şi din magazinele din zonă. Ulterior, alimentarea cu gaz a fost întreruptă de către o echipă a societăţii de distribuţie.

La locul incidentului au intervenit o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj CBRN.

Ce faci când simți miros de gaz

  • Aerisește imediat: Deschide larg toate ferestrele și ușile pentru a crea curent și a dispersa gazul.
  • Oprește sursa: Închide robinetul principal de gaz (de obicei situat lângă contor sau la intrarea în locuință).
  • NU folosi electricitatea: Nu aprinde sau stinge lumina, nu scoate nimic din priză și nu folosi niciun aparat electric (televizor, aspirator, lanternă cu baterii etc.). Chiar și o mică scânteie poate declanșa o explozie.
  • NU folosi foc deschis: Nu aprinde chibrituri, brichete și nu fuma.
  • NU folosi telefonul în casă: Ieși afară sau la o distanță sigură înainte de a suna la urgențe
toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele