Scandalul legat de accesul în cartierul rezidențial Greenfield pare fără final și, mai ales fără rezolvare. În ședința Consiliului Local al Sectorului 1, consilierul local Dan Podaru, a avut o poziție intransigentă și a cerut imperativ soluții pentru cei 10.000 de oameni care locuiesc în respectiva zonă, respectiv acces imediat pe drumul blocat.
Consilierii PSD și PNL sunt revoltați de faptul că primarul sectorului 1, Clotilde Armand, în loc să găsească soluții, face declarații pe Facebook aruncând pisica atât la Romsilva, cât și la dezvoltatorul Cartierului Greenfield.
Aceștia au depus încă din luna ianuarie o notificare și plângere prealabilă către Primarul Sectorului 1 pentru a pune în aplicare de îndată prevederile Consiliului General al Municipiului București și cele ale Consiliului Local Sector 1, referitoare la demararea procedurilor privind preluarea drumului Vadul Moldovei de la Romsilva.
Reamintim că drumul care trecea prin pădurea Băneasa şi făcea legătura între complex şi oraş a fost închis peste noapte de către administraţia pădurilor. Iar oamenii sunt nevoiţi să stea zeci de minute la coadă ca să iasă din ansamblu. În tot acest timp, autorităţile îşi pasează responsabilitatea.
Dan Podaru a cerut insistent ca problema Greenfield să fie inclusă pe ordinea de zi în ședința de consiliul de azi, 16 februarie.
”Este o bătaie de joc. Suntem obligați să respectăm cetățenii. Nu putem să punem drepturile câinilor înaintea drepturilor oamenilor. Când am 10 mii de oameni care trăiesc într-o comunitate unde au existat aprobări date, trebuie să la acordam imediat acces la acel drum! Nu putem să nu respectăm cetățenii acestui oraș și acestui sector. Vă rog foarte mult să punem pe ordinea de zi această problemă.
Este o obligatie morala și legală a acestei instituții să le dăm posibilitatea IMEDIAT să ajungă cu copii acasă. Vă rog foarte mult să nu ne mai batem joc de ei, există limite” s-a revoltat Dan Podaru.
Imediat după intervenția din ședința de consiliu, transmisă în direct pe Facebook, mesajele de mulțumire de la locuitorii din Greenfield început să curgă.
”Vă mulțumim pentru intervenție”
”Domnule Podaru, probabil nu ne vom întâlni niciodată, dar vreau să vă mulțumesc. Când va crește cel mic, îi voi povesti că într-o zi am urmărit o ședință de consiliu local, și din tot zgomotul de fond am auzit O VOCE”
”Este încurajator să vedem astfel de luări de poziții și oameni care înțeleg drama locuitorilor din Greenfield nevoiți să-și țină zeci de ore copiii pe bancheta din spate a mașinii. Vă mulțumesc pentru intervenția din CLS1, dar din păcate cred ca vom fi nevoiți să așteptăm până la următoarele alegeri”, au fost câteva din mesajele adresate consilierului local.