Președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, legea prin care comercializarea și consumul băuturilor alcoolice vor fi permise în incinta arenelor sportive. Acestea trebuie să aibă a concentrație alcoolică de până la 5,5%.
Camera Deputaților a adoptat, pe 30 iunie, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege care va permite consumul băuturilor alcoolice pe stadioane. Aceasta modifică „Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”.
Printre schimbări se numără și măsura legată de consumul de băuturi alcoolice. „Organizatorul (…) are următoarele obligații: (…) să permită, în arena sportivă, vânzarea, distribuirea sau consumul băuturilor fără alcool şi a celor slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică de până la 5,5% în volum, numai în pahare fără capac din hârtie sau din material plastic”, potrivit proiectului de Lege adoptat de Parlament.
În plus, în zonele lojelor sau cele considerate „premium”, parlamentarii au decis să permită consumul și distribuirea de băuturi alcoolice, fără să existe o limită în acest sens. Însă accesul pe stadioane va fi interzis persoanelor „care se află în stare vădită de ebrietate”, sunt „în mod evident sub influența substanțelor halucinogene”, au asupra lor „băuturi alcoolice, obiecte interzise precum făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive sau incendiare, dar și arme și muniții de orice fel, substanțe toxice, halucinogene, lacrimogene, parlizante, cuțite, pumnale, șișuri” și alte astfel de obiecte.
Și schimbările adoptate de Nicușor Dan nu se opresc aici. Organizatorii de evenimente vor avea obligația de a implementa un număr mai mare de facilități dedicate persoanelor cu dizabilități.
De asemenea, noile reglementări permit desfășurarea spectacolelor pirotehnice, acestea urmând să fie realizate exclusiv de companii specializate în domeniu.