NEWS

MOBEX 2026. Rezerviștii din 3 județe sunt chemați la unitățile militare

MOBEX 2026. Rezerviștii din 3 județe sunt chemați la unitățile militare
Exercițiu Mobex Foto: Colaj

O parte dintre rezerviștii cu domiciliul în județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activități de pregătire în unitățile militare în care sunt repartizați. Acțiunea face parte dintr-un exercițiu de mobilizare organizat de Ministerul Apărării Naționale (MApN), desfășurat simultan în cele trei județe în perioada 14 – 18 septembrie.

Exercițiul, intitulat MOBEX NT-SV-BT-26, are ca scop verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare, conform unui comunicat oficial al MApN transmis la începutul acestei săptămâni.

Participarea rezerviștilor la activități de pregătire pentru MOBEX

Ministerul Apărării Naționale precizează că doar o parte dintre rezerviștii cu domiciliul în județele menționate sunt implicați în activitățile exercițiului.

Aceștia vor participa, pe durata unei zile, la activități specifice de pregătire desfășurate în unitățile militare în care sunt repartizați.

Numărul exact al rezerviștilor implicați și unitățile militare în care se vor desfășura activitățile nu au fost comunicate.

Desfășurare simultană în cele trei județe

Exercițiul se derulează concomitent în județele Neamț, Suceava și Botoșani, în intervalul 14 – 18 septembrie. Deși organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale, exercițiul beneficiază de participarea mai multor instituții ale statului.

Ministerul Apărării Naționale cooperează cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Prin acest exercițiu se urmărește evaluarea nivelului de pregătire al populației, economiei și teritoriului pentru situații de apărare.

Pe lângă activitățile cu rezerviștii, în județul Neamț, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va verifica pregătirea autorităților locale și a instituțiilor publice. De asemenea, vor fi evaluați operatorii economici implicați în domeniul pregătirii economiei și teritoriului pentru apărare. Exercițiul MOBEX NT-SV-BT-26 se va încheia pe 18 septembrie.

MOBEX se organizează în octombrie pentru București și Ilfov

În octombrie 2026, Exercițiul Mobex se va concentra pe județe București și Ilfov.

Un nou exercițiu de mobilizare a rezerviștilor militari va avea loc în București și Ilfov, în perioada 5-12 octombrie 2026. Exercițiul „MOBEX București – Ilfov 26” urmărește verificarea modului în care sunt pregătite structurile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), vor fi convocați doar o parte dintre rezerviștii cu domiciliul în București și Ilfov. Aceștia vor trebui să se prezinte la unitățile militare indicate în ordinele de chemare, la data înscrisă în document, pentru a participa timp de o zi la activități de pregătire.

În cadrul exercițiului din acest an vor fi verificate unitățile militare care nu au fost incluse în MOBEX București-Ilfov din 2025.

 

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele