Cea mai grea iarnă din istoria României. Troienele au avut și 5 metri înățime, oamenii săpau tuneluri ca să iasă din case

Cea mai grea iarnă din istoria României pare aproape o poveste, în condițiile în care, în ultimii ani avem parte de din ce în ce mai puțină zăpadă. Pe vremuri iernile, însă, erau năprasnice și ningea continuu chiar și două zile, astfel că și în orașe grosimea stratului de zăpadă ajungea să fie și de peste 1,5 metri. Ierni precum cele din 1954 sau 1985 vor rămâne în istorie și probabil că nu se vor mai repeta niciodată în România.

• Pe 26 ianuarie 1892 s-a înregistrat valoarea maximă a grosimii stratului de zăpadă înregistrată la stațiile meteo situate la sub 1.000 m alt: la Roman, în Moldova, au fost 250 cm. Cea mai ridicată valoare măsurată în țară a fost pe 19 martie 1945, la vf Omu: 390 cm, arată datele ANM.

• Rămâne în istorie iarna lui 1954 când au fost mai multe episoade dure de viscol și viteza vântului a depășit 120 km/h. Sunt celebre imaginile cu tramvaie înzăpezite, cu uriașii munți de zăpadă de pe străzile Bucureștiului și cu soldații care încercau să degajeze zăpada cu lopețile. Stratul maxim măsurat în țară la stațiile meteo a avut 173 cm la Călărași și 150 cm la Turnu Măgurele.

• Iarna lui 1985 a fost extrem de grea fiindcă venea într-o perioadă de lipsuri când în multe apartamente nu era căldură. Minimele au scăzut frecvent la sub -20 C în toată țara și la sub -30 C în Transilvania. Frigul a influențat și mai mult disconfortul populației, pe lângă lipsurile din acea perioadă și lipsa căldurii din apartamente.

Cea mai grea iarnă din istoria României – anul 1954. Cele mai multe recorduri

Iarna lui 1954 va rămâne în istorie și probabil nu se va mai repeta niciodată. Stratul maxim măsurat în țară la stațiile meteo a avut 173 cm la Călărași, pe 25 februarie 1954, iar stratul a persistat, fiindcă o săptămână mai târziu încă erau 160 cm. Troienele au fost și de peste 4-5 metri în sud și sud-estul țării. Stratul de zăpadă a depășit un metru pe o arie extinsă a țării, nu doar într-o zonă restrânsă.

Sunt celebre imaginile cu tramvaie înzăpezite, cu uriașii munți de zăpadă de pe străzile Bucureștiului și cu soldații care încercau să degajeze zăpada cu lopețile.

Cele mai multe recorduri privind grosimea stratului de zăpadă datează din iarna lui 1954. Iată câteva exemple: Turnu Măgurele (150 cm), Cernavodă (138 cm) Roșiorii de vede (135 cm), Slobozia (133 cm), Titu (128 cm), Videle (121 cm), Alexandria (120 cm), București Băneasa (109 cm).

Zăpada până la acoperișurile caselor

În februarie 1954, troienele s-au înălţat văzând cu ochii, până la cinci metri, iar viforul a suflat nemilos zile în şir, marcând cea mai aspră iarnă din secolul XX.

„Văzduhul e un infern, ninge, viscoleşte. Străzile sunt înfundate, vijelia zguduie pereţii!“, scria la 2 februarie, în jurnalul său, scriitorul bucureştean Pericle Marinescu. Și era doar începutul.

În timpul urgiei de la începutul lunii februarie ’54, Dan Antoniu (cercetător istoric în domeniul aeronautic) avea vârsta de 9 ani. Locuia în cartierul România Muncitoare din Capitală, undeva pe lângă actualul Pod Grant, într-o casă cu şapte camere, împreună cu bunicii, mama şi alte câteva rude.

„La 3 februarie a început de dimineaţă să ningă cu fulgi imenşi, fără întrerupere, până a doua zi. Când ne-am trezit, în casă era întuneric. Geamurile se deschideau în afară, la fel şi uşile, cu excepţia uneia dintre ele, cea de la bucătărie. Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că geamurile erau albe şi am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis!”, a povestit Dan Antoniu.

„Zăpada depăşise înălţimea casei, cred că erau vreo 3-4 metri, dar erau şi zone unde omătul era mai mare, peste cinci metri”, şi-a mai amintit bucureşteanul. Prin dreptul uşii pe care au reuşit să o deschidă, fiindcă se deschidea în interior, au început să-şi facă un tunel de ieşire, oblic, la 45 de grade, săpând prin omăt, până când au ajuns în dreptul străzii.

Oamenii au ieșit în stradă, alături de Armată, să deszăpezească orașul

Conştienţi că riscă să moară de foame sau de frig în case, românii s-au mobilizat exemplar în acele zile. Au săpat tunel prin omăt, au cărat zăpada cu căruţele până la Dâmboviţa, până când stratul s-a mai netezit.

Abia atunci au fost scoase tancurile Armatei, pentru că prin zăpada nebătătorită riscau să se răstoarne. Unii martori ai Marelui Viscol şi-au amintit chiar că, după topirea nămeţilor, au fost găsite maşini acoperite de troiene şi care fuseseră strivite de şenile.

Pentru a înlesni treaba, s-au făcut şi reguli clare, transmise tututor prin intermediul ziarelor şi radioului.

„În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”, era una dintre indicaţii. Oamenii trebuiau să strângă zăpada din interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor.

Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane. „Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!”, mai spunea una dintre reguli.

Apă caldă în Dâmbovița

În toate acele zile, mii de militari, înarmaţi cu lopeţi, au lucrat zi şi noapte pentru a elibera străzile.

„Pe marile bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă”,  mai povestit Dan Antoniu.

Prin intermediul ziarului „Scînteia”, organul de presă al partidului comunist, care era atunci la putere, cetăţenilor li s-a amintit, ulterior, zilnic, să-şi îndeplinească „datoria patriotică de a răspunde cu însufleţire chemării sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizării circulaţiei şi aplicând cu stricteţe măsurile adoptate în ceea ce priveşte economia de apă şi curent electric”.

Pe lângă mesajele mobilizatoare şi articolele din care trebuia să reiasă elanul cu care trudeau tovarăşii şi tovarăşele pentru deszăpezire, comuniştii le serveau cititorilor şi poezii despre viscol, dar şi informaţii utile precum faptul că şcolile, teatrele şi cinematografele sunt închise sau referitoare la liniile feroviare şi de tramvai blocate de troiene.