NEWS

Cresc pensiile în România. Au anunțat data exactă. Procentul este important

Cresc pensiile în România. Au anunțat data exactă. Procentul este important
sursa foto: Arhiva

Cresc pensiile în România. Au anunțat data exactă. Pensionarii au parte de vești bune, după ce o serie de surse politice au anunțat că guvernanții vor majora pensiile de la 1 ianuarie. Până atunci, coaliția are în prim plan și impozitarea pensiilor speciale, lucru cerut de PSD.

Cresc pensiile în România. Au anunțat data exactă. Procentul este important

Pensiile ar putea să crească cu 10% de la 1 ianuarie, spun surse politice pentru capital.ro, care adaugă că guvernanții pregătesc și impozitarea pensiilor speciale. Chiar dacă la momentul actual nu există un procent concret cu care acestea vor fi majorate, sursele anterior citate spune că acest lucru este luat în calcul.

Pe de altă parte, PSD a cerut supraimpozitarea pensiilor speciale, în timp ce prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut o formulă care poate fi aplicată și, cel mai important, care este legală, având în vedere deciziile Curții Constituționale a României (CCR).

În același timp, sursele liberale spun că șeful Executivului nu s-a impus supraimpozitării acestor pensii.

„Este o temă falsă, PNL nu s-a opus niciodată în coaliție supraimpozitării pensiilor speciale. Premierul a cerut Ministerului Finanțelor să vină cu o varianta clară și legală”, spun sursele PNL, care adaugă că eliminarea pensiilor speciale este un obiectiv în PNRR care trebuie îndeplinit.

Pensiile speciale nu pot fi tăiate

Fostul ministru Dan Vîlceanu a vorbit despre pensiile speciale, subliniind că acestea nu pot fi tăiate din motive care țin de constituționalitate. Acesta a mai declarat, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că impozitarea acestora este posibilă, dar există riscul ca un procentaj din pensionarii cu pensii mari, pe contributivitate, să fie și ei afectați.

De asemenea, acesta mai precizat că impactul pensiilor speciale nu este mare, doar că deranjul în societate este, motiv pentru care este necesară o variantă constituțională prin care să dispară atacurile la CCR pe acest subiect.

Dan Vîlceanu subliniază în acest context că este nevoie de o soluție în acest sens, pentru a nu continua la nesfârșit ceea ce se întâmplă în ultima perioadă cu privire la pensiile speciale.

”Trebuie să vii cu o soluţie, să o prezinţi, s-ar putea să fie prea puţin pentru anumiţi cetăţeni, asta e legea. Haideţi să facem un prim pas, astfel, vom continua la nesfârşit”, a precizat fostul ministru liberal, subliniind că impozitarea acestor pensii este singura variantă.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele