Decizie finală în Guvern: cresc salariile profesorilor și a mai multor categorii de bugetari din sistemul public, precum DSP-uri, ANOFM-uri, casele de pensii sau funcționari din prefecturi. Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat procentele exacte cu care se majorează salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024.
La începutul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a anunțat aprobarea majorării salariilor din Educație.
”Vom aproba majorarea salariilor pentru profesori și personalul din educație, așa cum am convenit cu sindicatele din domeniu. De asemenea, vom aloca fonduri suplimentare pentru plata burselor de merit, sociale și tehnologice în învățământul privat și confesional. Am s-o rog pe doamna ministru Deca după ședința de guvern să prezinte toate aceste detalii presei”, a precizat șeful Guvernului în ședința de Guvern.
Click to display the embedded YouTube video
După reuniunea executivului, ministrului Educației a prezentat publicului și procentele cu care se majorează salariile din învățământ.
Astfel, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, creșterile sunt între 19,4% si 20,5 %. Creșterea salarială brută medie totală brută în 2024 este aproape 20%, din care se vor da 13% în luna ianuarie.
Pentru debutantii cu studii superioare, creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 este de 19,4%, dintre care 12,6% se acordă în ianuarie.
Pentru directori si directorii adjuncți, cresterea brută este de peste 36%, din care 30% în luna ianuarie.
Pentru universitar, creşterile sunt între 15% şi 21% (cea mai mare creştere: lectori peste 21%, urmată de asistent universitar – peste 20%)
Pentru personalul didactic auxiliar, creşterea salarială brută medie totală în 2024 este de 15.5%, în ianuarie creşterea medie fiind de aproximativ 10%.
Pentru personalul administrativ (nedidactic), creşterea salarială brută medie totală în 2024 va fi de 15%, din care 9% în ianuarie.
”Aceste creșteri se adaugă creșterilor deja realizate în 2023, care înseamnă 30% în medie la nivelul sistemului de învățământ ceea ce face ca, într-un interval de aproximativ 12 luni, creșterile pentru personalul din învățământ să fie, pe medie, peste 50%.”, a subliniat Ligia Deca la finalul ședinței de Guvern de joi.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat și reglarea unor inechități salariale pentru mai multe categorii de bugetari din sistemul public.
”Tot astăzi vom regla și o mare parte din inechitățile salariale pentru funcționarii din teritoriu ai caselor de pensii, ANOFM-uri, ITM-uri, ANPIS, care vor fi aduși la nivelul salarial ai celor din structurile centrale. Același lucru se va întâmpla și pentru angajații din DSP, APIA, INA și direcțiile județene de cultură, dar și pentru funcționarii din prefecturi care vor fi aduși la nivelul salarial din secretariatul general al Guvernului. Adevărat, pentru demnitarii din administrația centrală, indemnizațiile vor rămâne înghețate și anul viitor”, a mai precizat premierul.