Salariile din educație par a fi Cenușăreasa din Palatul Victoria care apare și dispare din ordonanța austerității. Creșterea lefurilor dascălilor e încă o necunoscută și la această oră pentru că Guvernul a schimbat din nou documentul și a șters efectiv procentele de majorare a salariilor.
Ordonanța austerității prevede creșterea salariilor din învățământ cu 20% în 2024, dar nu se mai precizează exact procentele cu care vor fi ajustate veniturile cadrelor didactice în cele două etape stabilite inițial.

Acum se menționează că salariile „se majorează în anul 2024 cu 20%, în medie, în 2 tranşe: „prima tranşă începând cu data de 01.01.2024” și „a doua tranşă începând cu data de 01.06.2024”, dar nu mai precizează cu cât. Amintim că Guvernul promisese profesorilor o majorare de 40% de la 1 ianuarie, apoi a ajuns la cei 20%, dar în două tranșe, din care doar 13% creștere la 1 ianuarie.
Inițial, sindicaliștii spuneau că va fi dată o ordonanță separată cu procentele, cu 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie, dar cu includerea în aceste majorării și a funcțiilor de conducere.
Totuși, decizia din Guvern, luată după consultările premierului cu sindicatele profesorilor, a fost ca aprobarea procentelor generale de creștere să fie prevăzută în ordonanța „trenuleț”, iar o ordonanță separată, de modificare al legii 153/2017, făcută de Ministerul Educației și de Ministerul Muncii să prevadă grilele detaliate pe fiecare funcție, vechime, studii și grad didactic. Aceasta va fi aprobată ulterior de Executiv, conform G4media.
Mai mult, președintele Alma Mater, Anton Hadăr spune că salariile profesorilor nu vor crește pentru toți la fel:
”A fost o sumă fixă dată anul trecut, care nu nu mai permite acum să le dai la toți același procentaj. Dacă a primit 1.700 lei astă-vară, vă dați seama că nu mai poți să-i dai 20%, îi dai 16, îi dai 17, îi dai 14, poate ca să fie și mai puțin”, explică acesta.