Crimă sângeroasă la Oradea. Cadavrul unei femei a fost găsit într-un geamantan, pus într-o remorcă din parcarea unui complex rezidențial din Oradea. O altă femeie, despre care se presupune că ar fi sora cictimei, a fost găsită în apropiere, cu multiple leziuni, dar încă în viața.
Un locuitor al complexului a sunat la 112 marți dimineaţă, când voia să plece cu maşina, dar a fost alertat de un miros înţepător care venea dinspre remorca aflată în parcare.
Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului, iar criminaliștii au descoperit în remorcă un geamantan acoperit cu nisip şi înăuntru trupul neînsufleţit al unei femei. A fost delimitat perimetrul respectiv şi echipele de anchetatori au căutat probe.
Victima avea 31 de ani, era din Valea lui Mihai și locuia fără forme legale în Oradea.
„Înăuntru a fost găsit un geamantan de 90 cm/60 cm, în care a fost găsit cadavrul, în poziție ghemuită. Decesul se pare că s-a produs ori vineri, ori sâmbătă, urmează să se stabilească în urma autopsiei. Atunci vom afla cu exactitate care este cauza morții”, a declarat procurorul Cristian Ardelean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit bihon.ro.

La scurt timp, seria de orori a continuat. Într-un apartament din blocul alăturat, a fost găsită încă în viaţă sora femeii ucise. Conform primelor date din anchetă, victima era subnutrită, părea sechestrată acolo de mai multă vreme, avea numeroase răni. Tânără a fost transportată la UPU a Spitalului Județean Bihor în stare gravă, după ce a fost schingiuită. Se pare că aceasta ar avea legătură cu crima. Într-una dintre mașinile de poliție aflate la fața locului au fost reținuți un bărbat și o femeie.
Anchetatorii ipoteza că cele două femei au fost victimele proxenetismului, anchetatorii având mai multe indicii în această direcție.
Reprezentantul Parchetului a explicat că trei persoane, un bărbat și două femei care ar fi stat în același apartament, se află în custodia Poliției. cercetările continuă.