WORLD

Cum a reușit Liz Truss, șefa guvernului Marii Britanii, să devină într-o lună mai nepopulară decât a fost vreodată Boris Johnson

Cum a reușit Liz Truss șefa guvernului Marii Britanii să devină într-o lună mai nepopulară decât a fost vreodată Boris Johnson
sursa: Facebook Liz Truss

Liz Truss, șefa guvernului Marii Britanii, a atins deja cote de popularitate mai scăzute decât predecesorul ei, Boris Johnson, la doar o lună de la preluarea mandatului.

Doar 14% dintre britanici afirmă, acum, că au o impresie favorabilă despre şefa executivului, comparativ cu 26% între 21 şi 22 septembrie.

Cum a reușit Liz Truss, șefa guvernului Marii Britanii, să dezamăgească rapid populația

Aproape trei sferturi dintre cei chestionaţi, 73%, au o părere nefavorabilă despre Truss, iar dintre aceştia peste jumătate – 55% – au declarat că au o părere foarte nefavorabilă.

Aceste răspunsuri arată o impresie nefavorabilă netă de minus 59, adică un punctaj negativ la care nu au reuşit să ajungă nici Boris Johnson, care a atins doar minus 53, în iulie, nici Jeremy Corbyn, care a căzut la minus 55 în iunie 2019.

Sondajul YouGov a fost realizat pe un eşantion de 1751 de adulţi britanici în perioada 1-2 octombrie, conform Agerpres.

Val de critici după ce guvernul a renunțat la reducerea cotei de impozitare

Şefa guvernului, care şi-a propus să înnoiască puterea conservatoare aflată de 12 ani în fruntea ţării, a subliniat că doreşte „încheierea ciclului de creştere slabă” şi şi-a susţinut obiectivul de „creştere a economiei britanice”. „

Încercând să-i reducă la tăcere pe membrii partidului său care o acuză că este deja „în afara jocului”, după abia o lună la putere, Truss şi-a reiterat din nou priorităţile: scăderea taxelor, îmbunătăţirea serviciilor de sănătate şi lupta împotriva imigraţiei ilegale.

De asemenea, prim-ministra şi-a apărat încă o dată abordarea bugetară „responsabilă”, în condiţiile în care „mini-bugetul” său prezentat pe 23 septembrie pentru a face faţă crizei costului vieţii a atras un val de critici pentru reducerile de impozite finanţate din datorie, iar lira sterlină s-a prăbuşit.

La presiunea propriei sale majorităţi, guvernul a renunţat, luni, la planurile care vizau reducerea cotei de impozitare pentru persoanele înstărite, o intenţie care a declanşat turbulenţe pe pieţele financiare şi o rebeliune în interiorul Partidului Conservator.

Acest viraj a slăbit şi mai mult poziţia șefei guvernului, care s-a apărat, asigurând că „nu este o ruşine ca un lider să asculte”. Miza este ridicată, într-un moment în care se vorbește inclusiv de declanșarea unei moțiuni de cenzură.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele