SHOWBIZ

Cum a slăbit Lavinia Pîrva 30 de kilograme

Cum a slăbit Lavinia Pîrva 30 de kilograme

La finalul sarcinii, acum 3 ani, Lavinia Pîrva era de nerecunoscut. În cele 9 luni de sarcină, soția lui Ștefan Bănică Junior a câștigat peste 30 de kilograme, însă a rezolvat imediat problema.

La 5 luni după ce l-a adus pe lume pe Alexandru, doamna Bănică Jr, revenise la forma fizică pe care o avea înainte să rămână însărcinată.

Cum a reușit Lavinia Pîrva să slăbească după ce a născut?

Invitată în emisiunea pe care o prezintă Marius Manole, Lavinia Pîrva a declarat exact ce a făcut ca să scape de surplusul ponderal.

„M-am ambiționat și am făcut foarte mult sport… Am încercat Să nu mănânc foarte mult. Ăsta este modul prin care am reușit să slăbesc și să mă mențin. În momentul în care iau 2-3 kilograme în plus, nu mai mănânc nimic după ora 5”, a declarat Lavinia Pîrva.

În plus, artista a explicat exact ce a mâncat și lesne ne putem da seama că ușor nu a fost. Specialiștii în nutriție spun că dieta urmată de Lavinia Pîrva se numește „dieta foamei”.

Vă recomandăm și: Andreea Marin despre relația cu Ștefan Bănică Jr.: „Știi că se spune că într-o relație există greșeală și din stânga, și din dreapta. Îmi pare rău, n-am greșit!”

În ce constă dieta „foamei”

Micul dejun: iaurt, fulgi de ovăz, fructe, semințe de in, nucă și scorțișoară.
Prânzul: grătar (pește sau un alt tip de carne) și legume (salată sau la grătar).
Mișcare: Minim 35 – 40 de minute pe zi.
Cina: un ceai (detox) și nimic altceva oricât mi-ar fi de greu’, a spus Lavinia.

O dietă draconică, iată, care menține jumătate de zi stomacul gol, dar care în cazul doamnei Bănică a dat rezultate. Foarte important este ca oricine își dorește să slăbească, simte că are nevoie, să se adreseze înainte de toate specialistului nutriționist.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. au devenit soț și soție în toamna lui 2017

După o relație de 6 ani, în toamna anului 2017, Lavinia Pîrva devine doamna Ștefan Bănică Junior, într-o ceremonie secretă care s-a desfășurat la vecinii bulgari, departe de ochii curioși din România. Atunci, pentru că ceremonia a avut loc în preajma zilei de naștere a artistului, invitaţii au fost duși în Bulgaria, la Balcic, sub pretextul sărbătoririi în avans a zilei de naştere a mirelui.
Doi ani mai târziu, Bănică Junior devenea tată pentru a treia oră, după ce Lavinia Pîrva l-a adus pe lume pe micuțul Alexandru.

Și, pentru că s-a tot speculat în jurul felului în care arată, mulți au apreciat că schimbarea fizică a Laviniei Pârva se datorează medicului estetician, soția lui Ștefan Bănică Jr. a decis să răspundă public:

„În general nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată față de oamenii care mă apreciază și sunt alături mine să explic această schimbare de imagine! În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face! Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al 2-lea rând, menționez că, tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Procedura este minim invazivă, cu rezultate foarte frumoase!.”, a conchis artista

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele