BUSINESS

Cum ar putea scădea prețurile la energie începând cu 2027. Ministrul Chisăliță: „Avem mai multe scenarii”

Cum ar putea scădea prețurile la energie începând cu 2027. Ministrul Chisăliță Avem mai multe scenarii
Dumitru Chisăliță - despre facturile la energie Foto: Colaj MediaFlux

Ministrul Energiei, Dumitru Chișăliță, vrea să implementeze un pact național în domeniul energiei, structurat pe zece direcții strategice, care ar urma să fie discutat cu partidele politice. Secretarul de stat în Ministerul Energiei Pavel-Casian Nițulescu a declarat că autoritățile lucrează, împreună cu Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și alte instituții, la mai multe scenarii privind continuarea măsurilor de sprijin după 31 decembrie 2026.

Ministrul Chisăliță, despre facturile mai mici la energie: „Avem mai multe scenarii”

Ministrul Energiei, Dumitru Chișăliță, a anunțat sâmbătă, că pregătește un pact în domeniul energiei, astfel încât România să aibă o strategie clară de investiții pe termen mediu și lung.

„Cred că investițiile sunt foarte importante și, ca atare, da, a discuta de investiții care să aibă orizonturi în concordanță cu numărul de ani în care se fac investițiile în energie, fie că vorbim de energie nucleară, unde discutăm de ani, 5-6-7 ani, fie că vorbim de energie, dacă vreți, de natură termică, cu ajutorul gazelor, unde discutăm din nou de 3-4 ani, fie că vorbim de energie de natură hidroelectrică, unde discutăm de și mai mulți ani. Vedeți, peste tot discutăm nu de un an, ci de un număr de ani. Asta înseamnă că este foarte important ca, dacă ne apucăm de o anumită direcție de acțiune, ea să ajungă și la sfârșit, de așa natură încât banii să nu fie, în primul rând, risipiți și să fie recuperați și returnați cât mai repede”, a declarat Dumitru Chișăliță, citat de Mediafax.

Pactul nu se va limita la stabilirea investițiilor prioritare, ci va include și alte elemente esențiale pentru funcționarea sectorului energetic, precum stabilitatea legislației, guvernanța și modul în care România gestionează relațiile cu mediul economic intern și cu partenerii externi.

Ce sprijin ar putea primi și alte categorii de români

Un alt subiect abordat dezbătut a făcut referire la posibilitatea introducerii unor măsuri de sprijin pentru companii, în condițiile în care actualul mecanism de protecție este destinat consumatorilor casnici vulnerabili. Secretarul de stat în Ministerul Energiei Pavel-Casian Nițulescu a declarat că autoritățile lucrează, împreună cu Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și alte instituții, la mai multe scenarii privind continuarea măsurilor de sprijin după 31 decembrie 2026.

„Toate la un loc vor aduce la o scădere a prețului la energie electrică în următoarea perioadă. Perioadă care nu va fi mâine-poimâine, va fi mai exact la începutul anului viitor sau chiar la mijlocul anului viitor. Împreună cu celelalte instituții partenere din Guvernul României (…) avem mai multe scenarii”, a spus el.

Conform declarațiilor oficialului, una dintre variantele analizate este prelungirea Ordonanței de Urgență 35/2025, cu modificări care să permită o mai bună identificare a consumatorilor vulnerabili și stabilirea criteriilor de acordare a sprijinului.

„Nu ne-am gândit doar la consumatorul vulnerabil, ne-am gândit la toți consumatorii casnici, chiar și la cei non-casnici. Scenariile vor fi analizate cât de curând”, a declarat Pavel-Casian Nițulescu.

La ora actuală, OUG 35/2025 reglementează un mecanism de sprijin financiar pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situație de sărăcie energetică. Măsurile sunt aplicabile până la 31 decembrie 2026, după prelungirea termenului inițial.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele