Dorian Popa, se știe, este unul dintre clienții vechi ai sălilor de fitness. Astăzi, este un adevărat profesionist în domeniu, iar acest lucru se vede lesne pe felul în care arată. În trecut, însă lucrurile nu stăteau chiar așa.
Avea doar 16 ani când a realizat că fizicul lui este subiect de mișto și de discuții printre colegii de clasă și s-a hotărât să meargă la sală să-și mărească masa musculară.
Primul contact cu fitness-ul l-a avut, însă, atunci când îl juca pe Andrei în pelicula „Pariu cu viața”, adică la vârsta de 22 de ani. De atunci, lucrează, lucrează și tot lucrează, iar dimensiunile lui s-au modificat vizibil.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: INTERVIU VIDEO EXCLUSIV: Dorian Popa, povestea puștiului din Constanța care se va retrage când va avea 10 milioane de euro în cont
Iată cum arată un antrenament la sală efectuat de Dorian Popa
Ca și program, lucrurile în cazul artistului au intrat într-o anumită rutină pentru că Dorian a ajuns să-și cunoască atât de tare corpul, încât știe exact când și ce să-i dea.
„Vin în fiecare zi în care nu muncesc de dimineaţă până seara. Chiar şi sâmbăta şi duminica vin şi de două ori pe zi dacă sunt liber toată ziua. Nu lipsesc nicio zi din sală dacă am timp să ajung. Dimineaţa am un shake alcătuit din albuşuri crude, praf de proteină, căpşuni şi o banană şi lapte evident, cu grăsime cât mai puţină, băgat la blender şi apoi la sală… Prima masă la mine este după antrenament şi constă în proteină şi puţin carbohidrat pentru că sunt un om destul de masiv şi am nevoie de energie. Pot să mănânc o friptură de pui cu salată şi poate puţin piure sau un cartofior sau un orez fiert. Nu carbohidraţi grei. Atunci când e poftă mănânc cartofi prăjiţi, dar nu trebuie să fie o rutină. După o zi de porceală, trebuie să existe cel puţin 2-3 zile de antrenamente mult mai grele decât cele normale. Eu mănânc foarte multe gustărici, aşa că atunci când îmi este foarte ciugulesc ceva. Am zile cu o masă-două şi am zile când am cinci mese”, a declarat Dorian Popa.