Cum își petrecea Mihai Eminescu sărbătorile. Însemnări despre ce sentimente îi provoca ziua de Crăciun

Cum își petrecea Mihai Eminescu sărbătorile. O mare parte din Crăciunurile sale, în special în perioada de bibliotecar la Iași, au fost marcate de prietenia strânsă cu Ion Creangă.

Într-o scrisoare din decembrie 1877, Ion Creangă îl invită pe Eminescu la celebra casă din Țicău: „De Crăciun te aşteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate și mai ales sarmalele, care ţie îţi plăceau foarte mult.”

Cum își petrecea Mihai Eminescu sărbătorile. Cu gândul la Iași, cerea bani de la Negruzzi

În aceeași corespondență de la sfârșitul anului 1877, Creangă își exprimă intens suferința pentru absența lui Eminescu, un context care dă și mai multă greutate invitației de Crăciun:

„Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă…”

Mai târziu, în perioada sa de gazetar la ziarul Timpul din București, Crăciunurile erau adesea mai solitare sau petrecute în cercuri literare, dar mereu sub presiunea muncii jurnalistice.

O altă presiune era cea a banilor – astept ce reiese din corespondența cu Iacob Negruzzi (liderul Junimii) din preajma sărbătorilor care conținea adesea cereri de bani sau relatări despre dificultăți, arătând că problemele financiare îi umbreau complet orice posibilitate de bucurie festivă.

Departe de Veronica

Corespondența cu Veronica Micle sugerează că, pentru Eminescu, Crăciunul amplifica și sentimentul de dor, mai ales că nu reușea să fie alături de ea. Una dintre cele mai semnificative referiri la sărbătorile de iarnă este indirectă, dar crucială. O scrisoare a Veronicăi Micle din decembrie 1881 se leagă de o întâlnire de împăcare de la București:

Pe o scrisoare a lui Eminescu din ianuarie 1882, Veronica Micle a notat: „După ce ne-am împăcat în București la 23 Decembrie 1881”.

Ulterior, în scrisoarea ei din 25 decembrie 1881, Veronica Micle își exprima tristețea și dezamăgirea față de tonul „reținut și cu totul diplomatic” al scrisorii lui Eminescu, arătând că nici chiar ziua de Crăciun nu le putea aduce o pace deplină și neumbrită.

În altă scrisoare, Eminescu descrie modul în care munca sa de gazetar la ziarul Timpul îi sabota bucuria sărbătorilor, iar  într-o altă scrisoare din preajma Anului Nou, Eminescu se plânge că a petrecut „sărbătorile pe dos” din cauza muncii excesive și a bolii.

El menționează că a avut mult de lucru, fiind obligat să-și lege cărțile în teancuri „ca să mă mut” și să-și caute casă, fiind bolnav „trupește, dar și mai mult sufletește”.

Sărbătorile de iarnă, din ce reiese din corespondența poetului, în loc să fie un timp de odihnă și de bucurie alături de Veronica (care se afla de obicei la Iași), erau pentru Eminescu la București o perioadă de singurătate intensificată, muncă forțată și suferință fizică.