Trebuie să cunoaștem cum ne schimbă florile starea de spirit, astfel încât să ne achiziționăm cât mai multe. Pot să alunge depresia, anxietatea și să ne facă mai productivi.
Cercetătorii au demonstrat că florile ne schimbă radical starea de spirit în bine. Stările de anxietate, depresie și agitație vor fi diminuate considerabil.
Reduc stresul
Dacă ai în jurul tău mai multe flori, de diferite culori, te vei simți mult mai relaxat și liniștit. Ele te încurajează indiferent în ce moment te-ai afla.
Îmbunătățesc stima de sine
Stima de sine scăzută este întâlnită frecvent în rândul persoanelor de lângă noi. Oamenii au tendința de a se compara cu cei din jurul lor și astfel se implementează depresia, anxietatea. Astfel, una dintre soluții este să ai cât mai multe flori. Te vor ajuta să ai mai multă încredere în propriile forțe și în propria persoană.
Devii mai productiv
Pe lângă faptul că se va schimba designul interior și exterior, te vei putea concentra mult mai bine asupra activităților pe care le ai de făcut, dar și productivitatea se mărește. Nu mai vorbim de puterea de concentrare.
Trezesc cele mai frumoase amintiri
Simțul olfactiv este unul dintre cele mai dezvoltate simțuri. Așadar, poți asocia momentele frumoase cu parfumul înmiresmat al minunatelor bijuterii indispensabile din fiecare colț din casă sau din grădină.
Reduc insomnia
Plantele filtrează și oxigenează aerul din încăperea în care se află. Unele dintre ele combat insomnia, îmbunătățind calitatea somnului.
Pe lângă aceste beneficii, ele creează entuziasm, bucurie, sunt antidepresiv natural. Pentru că sunt atât de esențiale pentru toată lumea, nu uita să ai mereu în casă cele mai colorate și îmbietoare flori. Pur și simplu ne înfrumusețează viața și dă acesteia un alt sens.