S-a pus o recompensă de 10 milioane de dolari pentru uciderea lui Donald Trump. O grupare armată pro-iraniană a strâns deja banii din donații. Mai mult, a fost publicat și o înregistrare video cu locul unde ar putea fi omorât președintele american, traseul cel mai vulnerabil pentru acesta.
Gruparea armată pro-iraniană „Rezistența Islamică din Irak” a anunțat o recompensă de 10 milioane de dolari pentru asasinarea președintelui SUA, Donald Trump. În declarația organizației se precizează că banii au fost strânși din donații voluntare ale militanților și susținătorilor mișcării.
Potrivit reprezentanților grupării, decizia a venit ca răspuns la recentele declarații ale lui Trump, în care acesta, în opinia militanților, „se lăuda” cu rolul său în asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani și a comandantului adjunct al miliției irakiene, Abu Mahdi al-Muhandis.
Amândoi au fost uciși la Bagdad în ianuarie 2020, în urma unui atac cu o dronă americană.
„Oamenii liberi ai lumii vor continua să-i urmărească pe ucigașii copiilor și ai oamenilor de știință, iar asupritorii nu vor cunoaște niciodată pacea”, se menționează în declarație.
De asemenea, se menționează că recompensa poate fi acordată oricărei persoane, grupuri sau organizații care organizează un atentat asupra lui Trump.
După apariția unor informații privind moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, în urma unui atac american, în Iran s-au auzit apeluri publice la asasinarea lui Trump. Chiar și președintele SUA a declarat că Teheranul „dorește să-l elimine pe liderul american” și că se află printre țintele autorităților iraniene.
După cum notează CNN, serviciile secrete americane monitorizează în prezent acțiunile mai multor persoane care discută posibilitatea comiterii unor atacuri, însă nu au fost identificate încă semne de pregătire pentru punerea lor în aplicare imediată.
Agenţia de ştiri iraniană Fars a distribuit pe reţelele sociale un videoclip în limba engleză cu titlul: „Unde poate fi ucis Trump?”, relatează vineri agenţia dpa, potrivit Agerpres.
Înregistrarea arată traseul cel mai vulnerabil pentru președintele american. Videoclipul a fost postat, printre alte reţele sociale, pe canalul Telegram al agenţiei Fars, considerată apropiată de Gardienii Revoluţiei, şi pe platforma X, deţinută de Elon Musk, dar de pe aceasta din urmă a fost între timp eliminat.
Înregistrarea video pretinde că arată traseul parcurs în Florida de convoiul preşedintelui american Donald Trump către reşedinţa sa de la Mar-a-Lago şi identifică un pod ca o potenţială vulnerabilitate de securitate. Totuşi, traseul prezentat nu corespunde întocmai cu hărţile publice ale zonei.
Mai mult, este cunoscut că traseul folosit de Trump în Florida a fost modificat în ianuarie 2026, după descoperirea unui obiect suspect pe un aeroport. Publicarea acestui videoclip vine pe fondul apelurilor conducerii iraniene la răzbunare pentru uciderea ayatollahului Ali Khamenei şi a altor responsabili politici şi militari iranieni care au murit în urma bombardamentelor americano-israeliene.
Dar Trump însuşi a admis săptămâna trecută că Iranul ar putea încerca să-l asasineze, adăugând însă că, în eventualitatea în care s-ar întâmpla acest lucru, a ordonat deja Pentagonului să bombardeze Iranul cum nu s-a mai văzut vreodată.
Sunt numărul unu pe lista Iranului cu cei de ucis. Am lăsat instrucţiuni (Pentagonului): dacă se întâmplă ceva, efectiv să-i bombardeze la niveluri cum nu s-a mai văzut niciodată înainte, a spus preşedintele SUA într-un interviu.