LIFESTYLE

Cum reduci factura la lumină. Trucuri oferite GRATIS de specialiști

Cum reduci factura la lumină. Trucuri oferite GRATIS de specialiști

În contextul crizei energetice, cum reduci factura la lumină a devenit o preocupare pentru majoritatea dintre noi. La nivel european, cu un consum de numai 2,7 MWh pe cap de locuitor, România este ţara cu cel mai mic consum de energie. Chiar și în aceste condiții, comportamentul consumatorului trebuie să se adapteze la noile reglementări introduse în sistemul de taxare al energiei electrice. Specialiștii infoclima.ro vin cu o serie de trucuri oferite gratuit.

Cum reduci factura la lumină. Trucuri oferite GRATIS de specialiști

De la 1 septembrie, Guvernul României a adoptat o ordonanță valabilă până la 31 martie 2025 privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie, prin care plafonul până la care prețul la energie este compensat, a scăzut de la 300 kWh la 255 kWh. Printr-un comportament adecvat și prin implementarea unor soluții de reducere a consumului de energie.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: S-au dat mai mulți bani la pensii! Cea mai bună veste pentru aproape cinci milioane de pensionari. Casa de Pensii a anunțat

1. Atenție la cum este poziționat frigiderul

Frigiderul va consuma mai puțină energie dacă i se permite să evacueze cu ușurința căldura rezultată în urma procesului de răcire. În cazul în care evacuarea căldurii este împiedicată fie de poziționarea foarte apropiată de un perete, fie de alte corpuri de mobilier, sistemul se poate supraîncălzi, ceea ce va necesita un aport suplimentar de energie pentru a compensa surplusul de căldură.

2. Cuplarea electrocasnicelor la prelungitoare cu buton

Prin scoaterea tuturor electrocasnicelor din priză atunci când nu sunt folosite, dar ținând cont totodată și de ciclul lor normal de funcționare care poate presupune perioade de pre-încălzire, răcire sau curățare, consumul de energie se poate reduce cu până la 5kWh pe lună. O soluție ușor de implementat în ceea ce privește împiedicarea consumului de energie al electrocasnicelor în stand by este cuplarea lor la prelungitoare cu buton prin care sa poată fi oprite cu ușurința sau utilizarea de prize programabile care să asigure alimentare cu curent doar în intervalele dorite.

3. Utilizarea ledurilor reduce consumul lunar de energie

De asemenea, utilizarea ledurilor poate reduce consumul lunar de energie cu până la 10-15kWh.

4. Instalarea dispozitivelor de tip smart meter sau a prizelor inteligente

Deși nu poate părea o măsură prin care consumul de energie poate fi redus, instalarea dispozitivelor de tip smart meter sau a prizelor inteligente, care monitorizează consumului individual al diverșilor consumatori, este foarte importantă. Acestea ne pot ajuta să evaluăm consumul pe care îl avem în timp real, ceea ce ne poate ajuta să avem facturi mai mici la energie.

5. O termoizolație bună contează

O termoizolație cât mai bună și o anvelopă termică continuă sunt esențiale pentru a reduce necesarul de energie și pentru a menține condițiile optime de confort. Este important să ținem cont de aceste aspecte atât în construcția noilor clădiri cât și în cazul celor existente. În cazul în care termoizolația nu este continuă, pot apărea punți termice, lucru întâlnit cel mai adesea în jurul ferestrelor sau al ușilor care nu sunt montate corespunzător. Acest lucru înseamnă că există zone prin care energia termică se pierde, iar întreg sistemul de încălzire/răcire va trebuie să compenseze aceste pierderi, cea ce va duce la un consum suplimentar de energie. În cazul clădirilor deja existente, în care îmbunătățirea anvelopei termice poate fi anevoioasă sau de durată, o primă măsură care poate fi implementată cu un cost redus este identificarea punților termice și acoperirea acestora diverse materiale care să prevină schimbul de căldură cu exteriorul.

6. Pompele de căldură pot fi soluții reale soluții

O altă soluție pentru eficientizare energetică ar fi utilizarea unei pompe de căldură pentru încălzirea/ răcirea unei locuințe ca alternativă la centralele pe gaz sau la sistemul de termoficare centralizat. Avantajul pompelor de căldură constă în faptul că extrag căldură din mediul ambiant, care este gratis, și necesită doar o energie de acționare. Cu ajutorul unei pompe de căldură se pot obține până la 4 kW de energie termică la fiecare 1 kW de energie electrică consumat. În funcție și de comportamentul consumatorului, procentul de economisire pornește de la 20-30% și poate ajunge până la 90% în cazul caselor pasive. Pentru instalarea unei pompe de căldură trebuie însă să se țină cont de o serie de constrângeri și de faptul că de cele mai multe ori costul este unul destul de ridicat. Din acest motiv se și dorește introducerea de scheme de ajutor pentru achiziționarea pompelor de căldură, similare cu cele implementate în cazul panourilor fotovoltaice.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele