Cum se împart ministerele în noul Guvern. Creionarea Executivului se apropie de final. Preşedintele Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR şi UDMR au avansat cu discuțiile, după săptămâni bune dee negocieri. Foarte probabil, viitorul premier va fi liberalul Ilie Bolojan și putem avea o nouă rotativă guvernamentală.
Dacă va rămâne așa, Bolojan va conduce guvernul până în primăvara anului 2027, când PSD urmează să preia şefia Executivului, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare.
La PSD are loc, la Vila Lac, de la ora 18.00, Consiliul Politic Național informal al PSD, când se va decide mandatul cu care partidul va merge la consultările de mâine de la Palatul Cotroceni. La împărțirea funcțiilor, social-democrații doresc 7 ministere, printre care Transporturi și Justiție. Social democrații mai vor să numească un judecător la CCR, șefia Camerei Deputaților și șefia unui serviciu secret.
PNL va avea patru portofolii și vor și șefia unui serviciu secret. Liberalii ţintesc Finanţele, Internele, Dezvoltarea Regională și Energia. USR va primi trei ministere, portofoliile dorite fiind Externe, Fonduri Europene și Justiție.
UDMR va avea două portofolii în viitorul Guvern, formațiunea dorind să controleze Finanțele sau Dezvoltarea. De asemenea, ar urma să primească nominalizarea unui judecător CCR.
Președintele Nicușor Dan va avea miercuri consultări la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor și apoi va fi desemnat premier Ilie Bolojan și joi este posibil să avem alcătuirea Executivului și programul de guvernare.
Liderii social-democraţi pregătesc o rocadă internă. Ciprian Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, va prelua portofoliul Transporturilor, iar Sorin Grindeanu va deveni noul şef al Camerei Deputaţilor.