LIFESTYLE

Curiozități despre Biblie. Orice om trebuie s-o citească

Curiozități despre Biblie. Orice om trebuie s-o citească
www.locurisacre.ro

Sunt numeroase curiozități despre Biblie. Nu sunt foarte cunoscute, dar extrem de importante. Mai mult decât atât, orice om trebuie să o citească. 

Foarte multe persoane își ghidează viața după învățăturile Bibliei. Este cea mai cunoscută carte din întreaga lume.

Curiozități despre Biblie

  • Peste 100 de milioane de copii ale Bibliei sunt vândute în fiecare an.
  • Cuvântul acesta provine din grecescul „ta biblia”. Se traduce prin „sulurile” sau „cărțile”.
  • Cel mai scurt citat din Biblie se găsește în Ioan 11:35: „Iisus plângea”.
  • Biblia influențează trei religii în lume: creștinismul, islamismul, și iudaismul, potrivit Shtiu.
  • John Wycliffe a făcut prima traducere integrală în engleză a Bibliei din latină. După ce a murit, Biserica Catolică i-a exhumat cadavrul și l-a ars, drept pedeapsă, fiindcă a tradus Cartea Sfântă.
  • Biblia a fost tradusă prima dată complet în limba română, în anul 1688, de către Radu Greceanu și Șerban Greceanu, cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu.
  • Musulmanii consideră că Biblia a fost revelată de Dumnezeu, însă oamenii s-au abătut de la cuvântul sfânt, iar Coranul este corecția potrivită.
  • Cea mai mică Biblie din lume încape pe vârful unui stilou, în timp ce cea mai mare variantă cântărește 496 de kilograme. Aceasta din urmă are înălțimea de 1.10 metri și, când este deschisă, are lățimea de 2.48 metri.
  • Sintagma „Amin” este ultimul cuvânt din Biblie.
  • De asemenea, cel mai lung cuvânt din Biblie este „Maherșalalhașbaz”.
  • Această carte sfinte nu spune câți magi l-au văzut pe Iisus Hristos, ci doar faptul că au adus trei feluri de daruri: aur, smirnă și tămâie.
  • Statisticile spun că Biblia este cea mai furată carte din lume. Chiar dacă nu v-ar veni să credeți, iată că cele mai multe copii sunt fabricate în China.
  • Cărțile Bibliei sunt împărțite în capitole și versete.
  • E foarte bine și indicat faptul că orice persoană trebuie să citească Biblia cel puțin o dată în viață.
Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele