Sunt o mulțime de curiozități despre Lună care nu sunt foarte bine știute de toți oamenii. Se pare că s-ar îndepărta de Pământ anual cu circa 3,8 cm.
Distanța medie dintre Pământ și Lună ar fi de aproximativ 384.400 de kilometri.
Curiozități despre Lună
- Luna este singurul satelit natural permanent al Pământului. De asemenea, al cincilea satelit natural ca mărime din Sistemul Solar și cel mai mare dintre sateliții planetari în raport cu mărimea planetei pe care o orbitează.
- Suprafața Lunii ar fi mai exact întunecată. Mai mult decât atât, în comparație cu cerul nopții, pare foarte luminoasă, cu o reflexie doar puțin mai mare decât cea a asfaltului uzat. Influența sa gravitațională produce mareele corpului, mareele oceanice și ușoara prelungire a zilei, potrivit Libertatea.
- Luna se îndepărtează de Pământ în fiecare an cu circa 3,8 cm.
- Pe Lună se pot produce cutremure lunare. Așadar, ele sunt provocate de influența gravitațională a Pământului. Față de cutremurele care au loc la noi și durează preț de câteva minute, iată că acolo situația stă puțin diferit. Pot dura chiar și o jumătate de oră. Cu toate acestea, sunt mult mai slabe decât aici.
- Există apă pe Lună, dar se află sub formă de gheață prinsă în praful și mineralele de pe și de sub suprafață. Aceasta a fost detectată pe zone ale suprafeței lunare care se află în umbră permanentă și astfel sunt foarte reci. Acest lucru nu face altceva decât să permită supraviețuirea gheții. Apa de pe Lună a fost probabil adusă la suprafață de comete.
- O persoană ar cântări mult mai puțin acolo, datorită gravitației mai mici.
- O eclipsă lunară ar avea loc în momentul în care Pământul se află între Soare și Lună.
- Pe suprafața Lunii se găsesc foarte multe cratere, formate de la impactul cometelor și asteroizilor cu aceasta. Deoarece nu există atmosferă, ele continuă să rămână bine păstrate.
- Ea nu este chiar rotundă, ar avea mai mult forma unui ou.