Curtea de Apel București judecă cererea DIICOT de prelungire a arestului lui Călin Georgescu. Mai sunt doar câteva ore până când mandatul expiră.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti decid miercuri dacă prelungesc cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă a lui Călin Georgescu sau mențin decizia Tribunalului de a-l elibera sub control judiciar. Actualul mandat al lui Călin Georgescu expiră miercuri la 23.59. În fața instanței au început să se adune susținători.
Decizia finală asupra măsurii preventive a lui Călin Georgescu urmează să se stabilească în completul de doi judecători de la Curtea de Apel.
Tribunalul București a hotărât luni că măsura controlului judiciar pentru Călin Georgescu este „suficientă”, iar arestarea preventivă „nu se mai justifică”. Decizia este motivată prin lipsa probelor pentru noile acuzații, conform surselor judiciare.
Instanța a subliniat că în dosarul cauzei nu există elemente minimale care să susțină comiterea infracțiunilor de către inculpat. De asemenea, presupusa intenție de alterare sau distrugere a unor mijloace de probă nu este confirmată de materialul probator indicat de procuror, fiind considerată doar o simplă supoziție a organului de urmărire penală.
Tribunalul a mai constatat că probele administrate nu indică un pericol concret pentru ordinea publică în cazul eliberării lui Georgescu. Astfel, lăsarea în libertate a inculpatului nu este considerată o amenințare în acest moment.
Judecătorul a menționat, de asemenea, că inculpații nu s-au sustras urmăririi penale și nu au încercat să influențeze procesul de probare.
În cazul în care pronunțarea instanței se va amâna și mandatul de arestare va expira, Călin Georgescu va putea părăsi arestul. În prezent, toate opțiunile sunt în discuție: dacă judecătorii resping contestația DIICOT, Georgescu va fi plasat sub control judiciar.
Dacă instanța admite contestația DIICOT, inculpatul va rămâne în arest pentru încă 30 de zile. În situația în care judecătorii nu ajung la un acord, este necesar un complet de divergență pentru soluționarea cazului.
Decizia Tribunalului București a fost luată în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Georgescu se află în Arestul Central al Capitalei din data de 29 septembrie.