Un cutremur masiv, cu o magnitudine preliminară de 7,6, a lovit luni, 1 inanuarie 2024, centrul Japoniei, declanșând o alertă de tsunami și recomandări de evacuare a locuitorilor, arată Reuters.
Multe case s-au prăbuşit în unele zone din Ishikawa, potrivit autorităţilor locale şi departamentelor de pompieri. Aproximativ 32.500 de locuinţe din prefectură au rămas fără curent electric, relatează cotidianul Nikkei.
O femeie în vârstă de 80 de ani din Itoigawa, prefectura Niigata, a căzut în timp ce se refugia după alerta de tsunami şi a suferit un traumatism cranian.
Valuri seismice au fost observate şi în prefecturile Toyama şi Niigata, a precizat agenţia meteorologică niponă.
Nu au fost raportate anomalii la centralele nucleare din ţară după cutremur, a precizat guvernul japonez, care a înfiinţat o celulă de intervenţie de urgenţă la biroul prim-ministrului din Tokyo.
Compania East Japan Railway Co. a suspendat temporar operaţiunile tuturor liniilor Tohoku, Joetsu şi Hokuriku Shinkansen din cauza cutremurului.
Video: NHK has aired this frightening footage of a building collapsing in Ishikawa during today’s earthquake. It registered as 6+ on the JMA Seismic Intensity Scale. pic.twitter.com/K942Z9tKb4
— Jeffrey J. Hall 🇯🇵🇺🇸 (@mrjeffu) January 1, 2024
Cel mai mare din această serie de cutremure, care s-a produs la ora locală 16.10 (09.10, ora României) în extremitatea nord-estică a peninsulei, a fost înregistrat iniţial cu magnitudinea de 7,4, înainte de a fi revizuit în creştere la 7,5, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), şi la 7,6, potrivit Agenţiei Meteorologice Japoneze. Adâncimea a fost de numai 10 kilometri, arată Reuters.

Potrivit UGS, seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, la ora locală 16:10 (9:10, ora României) şi s-a simţit inclusiv în capitala Tokyo.
Cutremurul de 7,5 a fost urmat la nici 10 minute de o replică cu magnitudinea de moment de 6,2.
Seismul a zguduit luni o zonă extinsă de pe coasta Mării Japoniei, epicentrul fiind localizat în regiunea Noto.
Agenția meteorologică japoneză a emis avertismente de tsunami pentru prefecturile de coastă Ishikawa, Niigata și Toyama.
Hokuriku Electric Power a declarat că verifică dacă există nereguli la centralele sale nucleare, a relatat NHK.
Un purtător de cuvânt al Kansai Electric Power (9503.T) a declarat că în prezent nu există anomalii la centralele sale nucleare, dar compania monitorizează atent situația.
Un cutremur uriaș și un tsunami au lovit nord-estul Japoniei la 11 martie 2011, devastând orașe și declanșând fuziuni nucleare la Fukushima.
Alte cutremure s-au produs cu puţin timp înainte sau imediat după, pe aceeaşi peninsulă: primul de magnitudine 5,7 la ora locală 16.06, în interiorul ţării, altul de magnitudine 6,1 la ora 16.18, apoi alte trei cutremure cu magnitudini între 4,5 şi 4,8 până la ora locală 16.32.
„Toţi locuitorii trebuie să se evacueze imediat către zone mai înalte”, a anunţat postul naţional de televiziune NHK, după ce mai multe cutremure au lovit peninsula Noto, în prefectura Ishikawa, după ora locală 16.00 (09.00, ora României). „Ştim că locuinţele şi bunurile vă sunt dragi, dar vieţile voastre sunt mai importante decât orice altceva. Fugiţi în zonele cele mai înalte posibile”, a îndemnat prezentatorul de la NHK.
Valuri cu o înălţime de peste cinci metri s-ar putea sparge în zonă, potrivit Agenţiei meteorologice japoneze (JMA).
„Valuri tsunami periculoase (…) sunt posibile pe o rază de 300 km de la epicentru, de-a lungul coastei Japoniei”, a avertizat Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific (PTWC).
Valuri de peste 1 metru înălţime au lovit deja coasta oraşului Wajima din regiunea Ishikawa, a raportat postul NHK.
Japonia este una dintre ţările din lume în care cutremurele sunt cele mai frecvente. Ca urmare, arhipelagul aplică standarde de construcţie extrem de stricte, astfel încât clădirile sunt în general capabile să reziste la cutremure puternice, iar locuitorii sunt obişnuiţi cu acest tip de situaţie, pentru care se pregătesc în mod regulat.
Însă Japonia este bântuită de amintirea teribilului cutremur cu magnitudinea 9,0 urmat de un tsunami uriaş din martie 2011, pe coasta de nord-est a ţării, un dezastru care s-a soldat cu aproximativ 20.000 de morţi şi dispăruţi. Acest dezastru a dus, de asemenea, la accidentul nuclear de la Fukushima, cel mai grav de la accidentul de la Cernobîl din 1986.
Circulaţia trenurilor de mare viteză a fost suspendată, potrivit agenţiei Kyodo. Guvernul japonez a înfiinţat o celulă de criză la biroul prim-ministrului din Tokyo. Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube materiale.