Dan Negru, Regele Audiențelor și vedeta TV din România a cărei imagine este lipită ombilical de programul de Revelion de peste 15 ani, este în pline pregătiri pentru Revelionul 2024.
Surprinzător după ce, anul trecut, Negru a anunțat că, cel mai probabil, nu va mai prezenta foarte curând un astfel de program.
Dan Negru a declarat pentru Playtech Știri că filmările pentru Revelionul 2024 vor începe în luna noiembrie și anunță că va fi o ediție în ton cu cele pe care le-a realizat până acum, fără să dea însă mai multe detalii, neputând, însă, să nu bată obrazul industriei TV din România unde interesul pentru programe de calitate, după cum a spus în nenumărate rânduri, a scăzut semnificativ.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Chef Florin Dumitrescu, prima reacție după anunțul concedierii de la Chefi la Cuțite. Banii au fost problema?
”Domnul Tatulici mi-a spus un lucru interesant, cândva. Că, din cei 100 de ani, pe care îi are România, eu am prezentat 25 de ani Revelioane. Un sfert de secol. Așa că, celălalt sfert trebuie să-l pregătesc foarte bine. Doar că nu cred că Revelioanele TV mai au forță, în România, așa cum era, cândva. De Revelion, pregătim, însă, în Republica Moldova, la Prime TV, unde lucrez de peste 15 ani, programele speciale de Sărbători. Acolo, televiziunea, ca și consum media, încă supraviețuiește.”, a povestit vedeta TV.
În altă ordine de idei, se știe deja că Dan Negru este una dintre vedetele din România extrem de iubite peste hotare. Pe tot parcursul anului, vedeta Kanal D este deseori ofertat să fie amfitrion la evenimentele organizate pentru românii din străinătate.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Ozana Barabancea s-a reorientat profesional. Din ce câstigă bani jurata Te Cunosc de Undeva
„Am multe evenimente, în fiecare an, cu românii din străinătate. De 1 Decembrie o să ajung în Danemarca, apoi o să ajung în Londra și pe finalul anului probabil ajung în America, la un alt eveniment, de Crăciun. Ei iubesc mai mult România, decât o facem noi, pentru că le lipsește mai mult și o văd altfel. Dar acum știu că îi vânează politicul din România, vin alegerile și politicienii români se pregătesc să îi cucerească pe românii de afară. Sunt însă prea deștepți, ca să cadă în capcana lor”, ne-a mai declarat Dan Negru, în exclusivitate pentru Playtech Știri.